Data publicării:

Aglomerație la Maratonul Vaccinării în Timișoara. Sute de doritori s-au prezentat pentru a se vaccina

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

Timișorenii s-au adunat cu sutele la spațiul amenajat pentru Maratonul vaccinării, unde 500 de voluntari, medici și asistente, vor asigura fluxul de vaccinare. 

Sute de timişoreni au aşteptat, vineri după-amiaza, să intre în spaţiul amenajat la Centrul Regional de Afaceri Timişoara pentru Maratonul Vaccinării, care se va desfăşura non-stop până luni la ora 8,00, fiind susţinut de peste 500 de voluntari, medici, asistenţi, studenţi medicinişti, scrie Agerpres. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, dr. Cristian Oancea, a subliniat că Maratonul Vaccinării este un pas spre normalitate, libertate şi recâştigarea vieţii.

"Este un pas spre libertate, să deschidem Timişoara şi, de ce nu, şi România. Este un pas pe care-l facem cu speranţa că ne vom putea vedea la spectacole, pe terase, cu prietenii. Trebuie să ne recâştigăm viaţa şi să fim uniţi", a spus dr. Cristian Oancea.

„Un gest de responsabilitate”



Iniţiatorul proiectului, şeful Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Timişoara, Dorel Săndesc, a declarat că este "un gest minunat" pe care comunitatea medicală îl face faţă de concetăţenii săi.

"Este un gest de solidaritate, de responsabilitate. Vrem să resuscităm spiritul vaccinării în Timişoara, în zona de vest şi dacă se poate şi în România. Deşi am avut la dispoziţie doar o săptămână, am reuşit să diseminăm informaţia şi să adunăm foarte multă lume, iar azi suntem extrem de fericiţi că avem o problemă de aglomeraţie, deşi înainte ne temeam să nu avem un centru pustiu.
În premieră, am obţinut aprobarea ca vaccinarea să se facă cu buletinul, pe loc, fără programare pe platformă. Este o iniţiativă bună, pentru că mulţi oameni nu au posibilitatea să se programeze. Sunt peste 500 de voluntari care au făcut această acţiune şi sperăm cu aceasta să ne apropiem de limanul normalităţii şi al libertăţii", a spus Dorel Săndesc.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Flavius Cioca, a precizat că sunt disponibile 10.000 de doze de vaccin Pfizer, dar acestea pot fi suplimentate, dacă este necesar, până la 13.000 pentru imunizarea în cele 30 de boxe amenajate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel