Află cine va cumpăra Facebook și cât o să ajungă dolarul. Topul exagerărilor, alcătuit de danezi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Banca daneză Saxo Bank a publicat un top al celor "10 predicţii exagerate pentru 2011".
Mark Zuckerberg: @facebook.com

În contextul nivelului ridicat de dezaprobare în rândul populaţiei privind acţiunile de sprijinire a sistemului bancar, Congresul SUA ar putea bloca Rezerva Federală de la iniţierea unui nou pachet de măsuri neconvenţionale, al treilea, în a doua jumătate a anului următor, notează Saxo Bank. Totodată, Apple ar putea folosi o parte a rezervelor de lichidităţi de 51 de miliarde de dolari pentru a cumpăra Facebook, companie evaluată la 43 de miliarde de dolari de către sharespost.com, iar cei peste 500 de milioane de utlizatori ai reţelei de socializare online ar deveni disponibili departamentului de servicii şi produse al Apple..

Dolarul s-ar putea aprecia cu aproximativ 25% anul următor, în contextul supraîncălzirii economiei chineze. Astfel, indicele dolarului, calculat în raport cu mai multe valute, ar putea depăşi pragul de 100 de puncte în trimestrul al treilea al anului următor, ajutat şi de problemele economice din Europa şi Japonia.

Marea Britanie îşi va reveni din criză, mai bine decât restul Europei, în timp ce Australia va fi afectată de evoluţia din China. Analiştii Saxo Bank iau în calcul şi o creştere a preţului petrolului peste 100 de dolari în prima parte a anului următor, urmată de o corecţie dură, de aproximativ o treime din cotaţie până la finele anului.

Preţul gazelor naturale ar putea, de asemenea, să crească cu 50% anul viitor, din cauza vremii foarte reci şi a accelerării activităţii industriale.

În contextul agravării "războaielor valutare", preţul aurului ar putea ajunge în 2011 la 1.800 de dolari pe uncie, de la aproape 1.400 dolari în prezent, iar indicele S&P 500 al bursei din SUA va reveni spre pragul de 1.600 de puncte, din 2007, susţinut de interesul crescut pentru investiţii în acţiuni.

Beneficiind de explozia preţurilor la petrol şi gaze naturale, indicele RTS al bursei ruse va creşte de aproape două ori anul următor, revenind la nivelul de la mijlocul lui 2008, estimează analiştii Saxo Bank.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel