AFACERI sociale: Granturi de mii de euro
Trei afaceri sociale pot câştiga granturi în valoare de 15.000 euro fiecare şi servicii de consultanţă de business pentru un an.
Granturile pot fi obţinute în cadrul competiţiei 'Puterea afacerilor sociale - Program strategic de susţinere financiară şi de consolidare a capacităţilor pentru afaceri sociale cu impact sporit în România', lansată de fundaţia NESsT România, în parteneriat cu Fundaţia UniCredit, UniCredit Bank şi UniCredit Business Integrated Solutions.
Potrivit unui comunicat al organizaţiei, câştigătorii vor avea şansa de a obţine un premiu suplimentar în valoare de 5.000 euro - oferit de Fundaţia UniCredit sub iniţiativa 'Your Choice, Your Project' afacerii sociale care primeşte cel mai mare număr de voturi din partea angajaţilor Grupului UniCredit. Prin acest program, NESsT şi UniCredit vor sprijini dezvoltarea unor afaceri sociale existente, care creează locuri de muncă şi/sau oportunităţi reale de generare de venituri sau oferă servicii de plasare pe piaţa muncii pentru grupuri defavorizate.
'Ne bucurăm să susţinem din nou această competiţie de granturi pentru afaceri sociale în România. Obiectivul nostru este să dezvoltăm capacitatea afacerilor sociale din România care, prin soluţii inovative de business, contribuie la incluziunea socială a persoanelor din categorii defavorizate şi la creşterea economiei locale. Suntem convinşi că granturile şi orele de consultanţă oferite câştigătorilor vor aduce un plus de valoare considerabil grupurilor ţintă vizate de aceştia', a declarat Maurizio Beretta, Chairman Fundaţia UniCredit, citat de Agerpres.
Cine se poate înscrie
În program se pot înscrie până pe 8 iunie 2018 întreprinderi şi afaceri sociale, înfiinţate şi conduse de ONG-uri (asociaţii, fundaţii), cooperative sau diferite tipuri de entităţi comerciale (PFA, SRL, II) care urmăresc rezolvarea unei probleme sociale.
'De-a lungul celor 6 ani în care am susţinut programul NESsT de dezvoltare a afacerilor sociale, am observat potenţialul deosebit al acestor antreprenori de a genera valoare în comunităţi. Antreprenorii sociali sunt cei care care contribuie la crearea de locuri de muncă sau generarea de venituri suplimentare pentru grupuri excluse de pe piaţa muncii. Sunt acei curajoşi cu inimă mare, dar şi cu minţi creative, care găsesc soluţii inovative atât la probleme de business, cât şi la probleme sociale. Ne bucură faptul că prin acest demers susţinem atât economia locală, cât şi economia socială, un domeniu extrem de important pentru dezvoltarea României', a explicat demersul de susţinere a afacerilor sociale Anca Ungureanu, director Identitate şi Comunicare în cadrul UniCredit Bank.
Criterii de eligibilitate
Pentru a fi eligibili, participanţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii: afacerea să fie înregistrată legal şi să aibă sediul în România, să dovedească faptul că aceasta este motivată de rezolvarea unei probleme sociale şi că are un scop social, să se afle într-una dintre etapele următoare de dezvoltare - faza de validare a modelului de business, faza de pre-scalare sau faza de scalare.
Principalele etape ale proiectului sunt următoarele: 26 aprilie - 8 iunie - perioada de înscrieri în competiţie; 8 - 15 iunie - reprezentanţii NESsT aleg un număr de maxim 12 finalişti care vor intra în program; 25 iunie - 20 iulie - finaliştii vor participa la un workshop de două zile şi se vor pregăti alături de specialiştii NESsT pentru a-şi susţine planul de creştere a afacerii în faţa comisiei de investiţie; 26 iulie - pitchul finaliştilor, în urma căruia o comisie de investiţie (formată din reprezentanţi ai grupului UniCredit, reprezentanţi ai mediului de business şi ai Fundaţiei NESsT) va selecta cele trei afaceri care primesc granturile; august 2018 - mai 2019 - acordarea granturilor şi a sprijinului de tip incubare de afacere pentru câştigători.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News