Adrian Năstase: Prima ieșire publică a ministrului Aurescu, la Fundația Titulescu
Noul șef al diplomației române, Bogdan Aurescu, a punctat, miercuri, prima ieșire publică după ce a fost învestit în fruntea Ministerului Afacerilor Externe, după cum precizează fostul premier Adrian Năstase, pe blogul personal.
"Astăzi, la sediul Fundatiei, a avut loc lansarea volumului "Romania and the International Court Of Justice", coordonata de dr. Bogdan Aurescu. Lansarea cărți fusese fixată in urma cu trei saptamâni dar, intr-o interesantă coincidenta, acest eveniment editorial a constituit prima ieșire publica a noului ministru de externe, oferindu-i si posibilitatea de a reafirma linia diplomatica românească pe filiera Titulescu. Volumul consemnează lucrările unei conferințe internationale din acest an ce a marcat scurgerea a cinci ani de la importanta hotarâre a Curtii Internaționale de Justiție, din 2009, in diferendul cu Ucraina, in chestiunea delimitării maritime din Marea Neagră. In introducerea mea, la prezentarea cărții, am arătat importantă politica si juridică a acestei hotărâri pentru România si dificultatea adoptării -in 2004 – a deciziei de a recurge la CIJ intr-o disputa teritorială. Doamna prof. univ. Raluca Miga-Besteliu a completat aria de informații referitoare la modalitatile prin care Curtea a ajuns la o decizie unanima in acest litigiu. In final, prof. Bogdan Aurescu s-a referit, pe larg, la felul in care a fost pregătit procesul de către echipa românească si a arătat importanta dreptului internațional ca instrument al politicii externe a țării noastre", a scris, miercuri, pe blogul personal, Adrian Năstase.
Deutsche Welle analizează numirea lui Aurescu la MAE. Ce spune despre Guvernul Ponta
Bogdan Aurescu s-a remarcat, în cursul carierei sale la MAE, în special în timpul procesului de la Haga, proces intentat de România împotriva Ucrainei pe tema platoului continental din Marea Neagră. Secretar de stat în Ministerul de Externe la acea vreme, Bogdan Aurescu a fost cel care a condus echipa care a reprezentat țara noastră la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, echipă care a câștigat pentru România, în diferendul cu Ucraina, drepturile suverane de explorare și exploatare a 80% dintr-o suprafață de 12.200 de kilometri pătrați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News