"Există o categorie de personaje pe care le-am detestat si le detest in continuare. Personaje actionând in subterane, roase de invidie, cu frustări , purtându-si si vărsându-si veninul peste tot, nemultumite de viata, preocupate de coterii, sterile, incapabile de a construi – chiar gresind. Se numesc pe ei insisi intelectuali, eventual „intelectualii lui Băsescu" sau intelectualii lui Soros". Totul le miroase urât. Sunt „judecătorii societătii", ai celorlalti, hotărând din Turnul de fildes, ce si cine este „bun pentru România" sau „curat pentru România".
O mare parte din lumea lor este formată din gângănii, hiene, sacali, oengisti fară de tară, păsări migratoare ale lumii globalizate. O lume formată, in realitate, din mercenari ai unor grupuri de interese, ciugulind pe la diverse mese", a scris Adrian Năstase pe blogul său, subliniind că Liviu Antonesei face parte dintre ei.
În continuare, fostul premier oferă o motivație a celor scrise mai sus, relatând ce anume a susținut acesta în legătură cu lansarea albumului Atlasul Mării Negre.
„ICR spală cadavre politice?!
Liviu Antonesei
În imagine, îl aveți pe dl Radu Boroianu, directorul ICR, la standul ICR de la Bookfest, lansându-l pe imensul autor Adrian Năstase. Nu știu dacă este una dintre cărțile scrise în închisoare sau memoriile din închisoare, scrise la ieșire. Ceea ce știu însă este că misiunea ICR este exportul culturii românești în străinătate. Am mari dubii că străinii sunt interesați de mărfuri expirate! Ca fost ambasador, cred că Dl RB trebuia să știe ce se face și ce nu e face. Cum la prima conferință a sa de presă în calitatea sa de director al ICR l-a invitat pe Nicolae Breban, ca acesta să-și regleze conturile cu lumea culturală românească, încep să mă tem că dl RB nu știe mereu ce face..."
Adrian Năstase conchide că Liviu Antonesei, "ca un adevărat "intelectual"", se pronunță în legătură cu un volum superb, care "are nu doar valoare culturală ci si valoare politică, in contextul actual", însă "nu stie despre ce e vorba, nu stie ce utilitate are volumul dar il deranjeajă că ICR si presedintele său, Radu Boroianu, nu continuă să promoveze măgari pictati cu svastica pe cur".
În plus, fostul premier semnalează că la lansarea albumului pe care l-a coordonat împreună cu Ovidiu Dumitru, directorul Muzeului Hărtilor Vechi, a participat și Gheorghe Magheru, director general în MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video