Adrian Ichim, singurul român ales consilier local în Italia: Este o victorie a românilor din peninsulă
Adrian Ichim, din Ciriè (provincia Torino) este singurul român care a reuşit să ocupe un post de consilier în cadrul unei primării, la alegerile administrative care s-au desfăşurat în Italia, 15-16 mai, în peste 1200 de localităţi din peninsulă. Românul a participat pe lista civică “Brizio per Ciriè”, a obţinut 67 de voturi, situându-se pe locul trei. Primar al localităţii a fost ales Francesco Brizio, candidatul PD.
Ichim a declarat pentru ziarul "Gazeta românească", din Italia, că bucuria victoriei este în primul rând pentru comunitatea românească din Italia. A urmărit rezultatele celorlalţi români care au candidat şi a rămas dezamăgit la aflarea veştii că niciunul nu a reuşit să ocupe un loc în consiliile comunale. Se simte onorat şi totodată fericit că datorită lui eşecul comunităţii nu a fost total.
"Aş dori să precizaţi acest lucru, pentru că eu aşa simt. O victorie a românilor din Italia. Eu am susţinut mereu faptul că trebuie să fim uniţi aici, suntem de parte de ţară şi trebuie să reuşim să participăm la viaţa politică de aici, din Italia, pentru că aici trăim şi muncim. E dificil pentru italieni să intre în consiliile comunale din primăriile italiene, dar pentru un străin e şi mai greu", declarat românul.
Campania electorală a început cu câteva luni în urmă şi a constat în a contacta şi discuta persoanal cu oamenii.
"Mi s-a propus şi la alegerile de acum 5 ani să fiu pe lista civică, dar am considerat ca nu-s pregătit. De data asta am stat de vorbă cu foarte mulţi români şi am încercat să-i fac să înţeleagă că e nevoie să intrăm în viaţa politică italiană, cea a localităţii unde trăiesc. Au nevoie de cineva care să-i informeze şi să-i facă să înţeleagă ce se petrece în jurul lor la nivel administrativ. Te simţi mai sigur când ştii că este cineva care te poate ajuta şi care îşi poate da informaţiile de care ai nevoie.", a mai zis Adrian Iachim
Fără politică românească
Adrian Ichim nu a luat niciodată legătura cu politica sau politicienii din România, pentru că în opinia sa, nu vede cu ce ar putea ameliora viaţa celor din Italia.
"Cu ce ne-ar putea ajuta pe noi, cei care suntem în Italia. Poate cei care au de gând să se întoarcă în România, ar exista un anumit interes, legat de legislaţie, de condiţii de reîntoarcere sau proiecte care să-i ajute să se reintegreze în ţară. Dar în rest nu văd cum. Nu vreau să afirm că nu aş accepta un dialog cu parlamentarii sau autorităţile române dar pe proiecte viabile, concrete şi care să ajute cu adevărat românii. Decât să ceară doar voturi, mai bine să se abţină."
În linii mari, Adrian ştie de ce au nevoie românii din Cirie şi e pregătit să-i susţină.
"Nu vreau să promit nimic de pe acum, aşa cum nu am primis nimic în campanie. Ştiu că românii de aici au nevoie de informaţie, de posibilităţi pentru a se întâlni, a participa la viaţa politică şi culturală a localităţii. Sunt probleme legate de cursurile profesionale, de susţinerea parohiei, de atenţie din multe puncte de vedere pentru copii. Ştiu concret de ce avem nevoie şi mă voi pune în slujba lor din primul minut în care voi fi reprezentant în consiliul local. Cu timpul, promit să vă ţin informaţi despre toată activitatea mea.", a declarat românul
Citeşte şi: Cine este singurul român ales consilier local în Italia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News