Adrian Despot, reacție după maneaua de la Coldplay: Aș fi vrut să mă „scald” eu în „oceanul ăla de ipocrizie”
Adrian Despot a taxat „ipocrizia” fanilor Coldplay din România, care au reușit să dea dovadă de rasism fix la concertul unei trupe care luptă de 20 de ani pentru promovarea drepturilor omului.
„3 în plm:
1. Cea mai bună (veste) pe care am auzit-o e că "au venit Coldplay și, în zi de sărbatoare, în loc să prezinte părinților soția noastră, au prezentat amanta!".
2. Live & learn, corporate earthlings, care este cu adevărat valoarea trendului yt și, în general, a mult doritelor cifre pe care le produce un artist de moment în digital, singura unitate de masură pe care o aveti la îndemana.
3. Cât despre Babasha, bravo, dude! Să cânți cum ai făcut-o, în fața unui stadion care te huiduie, it's so fckn rock'n roll încat n-are cum să nu fie bine. Ba chiar te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie.”, a fost mesajul scris pe Facebook de solistul trupei rock, „Vița de vie”.
Reacția lui Babasha: Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Urmează un show și mai și
„Vă salut pe toți, sunt Babasha. Vreau să ofer un răspuns pentru tot ceea ce s-a întâmplat, deși nu sunt în măsură să intru în discuții din cauza faptului că sunt în centrul atenției.
Nu vreau să creadă lumea că profit de fenomen și nici nu sunt în măsură să vorbesc despre așa ceva. Las la buna plăcere a oamenilor să judece situația cum trebuie.
Ce trebuie să spun e că, pentru cine nu știe, cei de la Coldplay au vrut să facă un moment cu un artist român pentru concertul lor pentru zilele de 12 și 13 iunie, de mâine.
Ei s-au uitat în topurile muzicale și m-au văzut pe mine.
Ei, personal, i-au contactat pe impresarii mei și m-am trezit deodată cu ei. Nu știu câți dintre voi ați fi refuzat o astfel de oportunitate. Vorbim de un alt nivel, de un cu totul alt nivel.
Indiferent de huiduielile oamenilor, aș fi acceptat pentru că așa ceva e o dată în viață. Pentru cunoștința voastră, am avut chiar și o probă de sunet înainte, că așa e normal, cu Chris Martin personal.
I-a plăcut foarte tare de mine. Nu mă așteptam în viața mea la așa ceva. Mă așteptam să fie păreri împărțite, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de rău. Eu vă mulțumesc și le mulțumesc tuturor care mi-au luat apărarea mea.
Au fost persoane la care nu mă așteptam să-mi ia apărarea. Vă doresc tot binele din lume. Eu nu-s decât un puști de 22 de ani care chiar muncește zi și noapte pentru un vis.
Indiferent de genul muzical pe care îl cânt, pentru cine nu înțelege treaba asta, maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine.
Uitați, străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază. Vă mulțumesc, las oamenii să judece situația cum a fost. Atât vă mai anunț, că pe 13 urmează un show și mai și”, a zis Babasha.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News