Acțiunile Facebook se vor tranzacționa la BVB
Data publicării:
Autor: Căloiu Oana
WhatsApp

Cel mai mare broker online din România, TradeVille, a anunțat că procedura de admitere a acțiunilor Facebook la Bursa de Valori București (

Investitorii vor putea tranzacționa acțiunile celei mai mari rețele de socializare, Facebook, după modelul sistemului alternativ de tranzacționare al BVB sau, altfel spus, într-o formulă investițională cu care aceștia sunt deja familiarizați și care presupune costuri reduse. Data începerii tranzacționării nu a fost stabilită până acum, dar aceasta se va realiza de comun acord cu operatorul de sistem.

Acțiunile Facebook vor beneficia de serviciul de market maker asigurat de TradeVille. Prin acest serviciu, investitorii se vor bucura de avantajul de a avea permanent lichiditate, în condiții de cotații aliniate la cotațiile internaționale. Totodată, pentru a tranzacționa aceste acțiuni, un client nu este nevoit să își mai deschidă un cont, fiind suficient contul BVB deschis pentru tranzacțiile spot.

Platforma Facebook a ajuns la peste un miliard de utilizatori la mijlocul lunii septembrie, 600 de milioane dintre ei folosind un dispozitiv mobil pentru a accesa rețeaua socială. Facebook a ajuns al doilea cel mai vizitat site de pe Internet, dupa motorul de căutare Google.

Facebook activează într-o piață cu potențial ridicat de dezvoltare. Conform datelor publicate de eMarketer, prin publicitatea online în advertoriale, Facebook își va crește cota de piață la 14.4%. La sfârșitul trimestrului al treilea din 2012, Facebook a raportat active totale de 16 miliarde de dolari, venituri de 1.26 miliarde de dolari și o pierdere netă de 59 milioane de dolari, în scadere fata de trimestrul precedent. Capitalizarea companiei este de 48.03 miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel