În urma impactului, șase persoane au fost rănite, una dintre ele fiind încarcerată. Traficul în zonă este deviat pe o rută ocolitoare.
"La locul solicitării au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe tip B și una tip C ale SAJ Ialomița-substația Slobozia. Din evenimentul rutier au rezultat șase victime, din care una încarcerată. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei rămasă încarcerată în unul dintre autoturisme.
Celor șase victime le-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de echipajele SMURD și SAJ, după care cinci victime au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Ambulanța SMURD a preluat o victimă, iar celelalte patru victime au fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița. Militarii au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.", precizează ISU Ialomița.
În prezent, polițiștii desfășoară cercetarea la fața locului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă