Persoanele adulte au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, iar cei doi copii, la Spitalul Clinic de Copii.
Toţi răniţii erau conştienţi, doar unul dintre adulţi fiind într-o stare mai gravă, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Luiza Dănilă.
Două echipaje SMURD, două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi un echipaj de stins incendii cu apă şi spumă pentru asigurarea măsurilor PSI s-au deplasat la faţa locului.
Cum s-a produs accidentul
Potrivit primelor informaţii, un autovehicul care se deplasa pe strada Castanilor înspre strada 15 Noiembrie nu ar fi oprit la indicatorul Stop instalat în intersecţie (semaforul nu ar fi funcţionat) şi a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula pe strada 15 Noiembrie spre zona Astra.
Unul dintre autovehicule ar fi fost proiectat în nişte pietoni care traversau strada, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, Ionuţ Marin.
Cercetările sunt continuate la faţa locului de către poliţişti pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului, a mai precizat purtătorul de cuvânt, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general