Data publicării:

Accident aviatic. Parastas în Apuseni, pentru Adrian Iovan și Aura Ion

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un parastas pentru victimele accidentului aviatic produs în urmă cu trei ani în Munţii Apuseni a avut loc sâmbătă, la locul tragediei, pe Vârful Petreasa, la peste 1.400 de metri altitudine. La slujbă a fost prezentă şi fosta soţie a pilotului Adrian Iovan, Romaniţa Iovan, precum şi băieţelul acestora, Albert. 

La ceremonia religioasă au fost prezente rude ale Aurei Ion, printre care şi sora mai mare a acesteia, Mariana Ciucă.

Zeci de persoane - rude, prieteni şi localnici, printre aceştia aflându-se şi unul dintre moţii salvatori - au asistat la slujba religioasă oficiată de preotul paroh din Mătişeşti. Au fost aprinse candele şi a fost depusă lângă crucea amplasată aici o machetă din lemn a unui avion vopsit în roşu, galben şi albastru.

Accesul spre Vârful Petreasa a fost mai facil datorită faptului că în ultimele zile drumul a fost deszăpezit de autorităţile locale din comuna Horea.

În vara lui 2014, la locul tragediei, sătenii au amenajat un foişor de lemn, un 'altar', în care sunt expuse fotografii cu Aura Ion şi Adrian Iovan. De asemenea, localnicii au ridicat aici a doua zi după accident o cruce.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel