'Am luat act cu indignare şi profundă îngrijorare de această iniţiativă legislativă, în baza căreia actuala Academie a Oamenilor de Ştiinţă doreşte să-şi însuşească denumirea deţinută de o instituţie în perioada 1935 - 1948 - 'Academia de Ştiinţe din România', cu care nu a avut nicio legătură', se arată într-un comunicat al Academiei Române, potrivit Agerpres.
Această iniţiativă este caracterizată drept 'o tentativă de constituire a unei alternative' la prestigiosul for, 'de subminare a semnificaţiei naţionale a Academiei Române', iar demersul întreprins de unii dintre membrii Parlamentului României prin proiectul de lege menţionat este catalogat de reprezentanţii Academiei Române 'deosebit de primejdios'.
Totodată, 'Academia Română consideră că adoptarea unei astfel de propuneri legislative ar aduce o gravă lezare locului şi rolului acestei instituţii de cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, de consacrare şi de coordonare a cercetării fundamentale' şi 'ar impieta un drept legal, ar uzurpa un patrimoniu moral şi ar aduce grave prejudicii Academiei care, de 150 de ani, a servit Naţiunea Română'.
Potrivit sursei citate, 'denumirea pe care intenţionează să o adopte fosta Asociaţie a Oamenilor de Ştiinţă (AOŞ), transformată în Academia Oamenilor de Ştiinţă (AOŞ) - aceea de 'Academie de Ştiinţe din România' -, va aduce, totodată, şi o profundă confuzie în lumea ştiinţifică internaţională, unde numeroase academii poartă denumirea de 'Academii de Ştiinţe' (Academy of Sciences, Academie des Sciences, Akademie der Wissenschaften, Academia de Ciencias'.
'Aceasta cu atât mai mult cu cât actuala AOŞ a copiat în mare măsură organizarea Academiei Române: alegerea de membri din ţară şi din străinătate, alegerea de membri post-mortem, împărţirea în secţii cu denumiri identice, existenţa unui număr de filiale, adoptarea unei uniforme asemănătoare cu cea a membrilor supremului for ştiinţific, adoptarea ţinerii discursurilor de recepţie ş.a. Subliniem însă şi diferenţe majore: excesul de filiale (7 în ţară şi SUA) ne - adoptarea criteriilor de exigenţă a selecţiei ale Academiei Române la primirea de noi membri', precizează sursa citată. Reprezentanţii Academiei îşi exprimă speranţa că factorii decidenţi, legislativi şi executivi vor analiza iniţiativele de tipul menţionat şi vor dispune măsuri care să stopeze inflaţia de instituţii consumatoare de resurse, fără justificare ştiinţifică, culturală şi morală'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol