Data publicării:
ACADEMIA DE POLIȚIE 2017. Godină, note: 'Și-a bătut joc de munca multor tineri'. Decizie neașteptată după rezultat
Marţi, 8 august, Marian Godină, în contextul admiterii la Academia de Poliție 2017, a spus că are şanse spre zero să treacă.
"Pentru că sunt asaltat de telefoane, prefer să spun aici că am luat azi la examen media 7.50 și am șanse spre zero să fiu admis. Partea bună e că sunt mai obișnuit să pic decât să reușesc, așa că nu e o tragedie pentru mine și nu se termină lumea. Urmează însă o perioadă în care mă voi gândi serios dacă voi mai continua într-un sistem din care eu simt că nu prea mai fac parte. Într-un sistem în care colegi apropiați ai mei, care beneficiază de multe de pe urma mea, dar care, în locul unei minime recunoștințe, au dezvoltat o invidie enormă față de mine. Sunt convins că ei sunt cei mai bucuroși azi. Sunt aceiași care mâine îmi vor spune în față cât de rău le pare de nereușita mea și aceiași dintre care niciunul nu a venit la lansarea mea de carte pe care am avut-o în Brașov, dar se bucurau în schimb de ce se întâmplase. Mai ales că nu era pe cârca lor. Sunt imun oricum în legătură cu lucrurile astea.
VEZI ȘI: ACADEMIE DE POLIȚIE. Subiect controversat la ADMITERE 2017
În legătură cu examenul de azi, fără să îi iau Cezarului ce-i al Cezarului, pot spune că vor intra cei care au ghicit cele mai multe răspunsuri corecte. Degeaba pierzi nopți învățând dacă te întreabă care e antonimul cuvântului "zbir", sinonimul lui "prinos" sau alte tâmpenii fără de care pot dormi la fel în viață. I-aș spune câteva sinonime celui care a conceput subiectele de azi și care, în opinia mea, și-a bătut joc de munca multor tineri care au consumat timp, energie și bani. La istorie, unde cu toată modestia afirm că pot discuta de la egal la egal cu orice profesor de gimnaziu, am greșit azi 8 întrebări din 30. Enorm, în condițiile în care țelul meu era nota 10, dar explicabil ținând cont de întrebările date. Ba mai mult, cel care a conceput subiectele a vrut să confirme bancurile cu Garcea, iar la una din grile două răspunsuri erau identice. Noroc că niciunul nu era corect, dar mă întreb totuși de ce nu a fost capabil să conceapă un test cu 30 de răspunsuri clare, unice, fără erori și fără ambiguități.
VEZI ȘI: ACADEMIA de POLIȚIE ANUNȚ după grilele greșite de la ADMITERE 2017
Îmi era milă azi să văd copii plângând și îmbrățișați de parinți. Notele de admitere îmi vor confirma că nu vorbesc aiurea. Se va intra mai mult ca sigur cu o medie de sub 8. Singurul lucru bun e că nu mai planează nicio suspiciune de intrat pe pile.
Felicitări celor care vor fi admiși și capul sus celor care vor fi respinși! Viața e frumoasă și merge înainte, vă spune unul care cel mai probabil va pica pentru a 5-a oară", este mesajul publicat de Marian Godină.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News