Data publicării:

A fost prins atacatorul de la Turcineşti, care a intrat peste un bărbat în curte şi l-a împuşcat de două ori

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Bărbatul de 52 de ani, dat în urmărire după ce a împuşcat în picioare şi abdomen, cu un pistol, un alt bărbat, în localitatea Turcineşti, a fost prins, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj.

Conform sursei citate, acesta a fost găsit pe marginea râului Jiu, în localitatea componentă Iezureni, din municipiul Târgu Jiu.

"În aceste momente bărbatul se află în custodia poliţiştilor. Bărbatul va fi condus la audieri, iar după ce procurorul de caz va administra toate probele necesare în această cauză va dispune şi măsurile legale care se impun", a transmis IPJ.

Poliţiştii l-au dat în urmărire, la data de 15 iulie, pe Petre Stăncioi - suspectat că a împuşcat în picioare şi abdomen, cu un pistol, un bărbat de 49 de ani, după ce a intrat în curtea locuinţei acestuia din localitatea gorjeană Turcineşti.

"Din dispoziţia conducerii IGPR, efectivele de poliţişti care îl caută pe bărbatul bănuit au fost suplimentate, astfel că, în sprijinul celor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, acţionează colegi din judeţele limitrofe, precum şi specialişti din Aparatul Central al Poliţiei Române. De asemenea, jandarmii din Gorj care sunt angrenaţi în căutări sunt sprijiniţi de jandarmii din judeţele învecinate şi de la o grupare mobilă de jandarmi", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis AGERPRES.

Căutările au fost efectuate şi cu ajutorul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

Un bărbat de 49 de ani a fost împuşcat în picioare şi abdomen, cu un pistol, de către un altul care a intrat în curtea locuinţei sale din localitatea gorjeană Turcineşti.

La data de 14 iulie, ora 23,15, Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată de un bărbat, de 49 de ani, despre faptul că un bărbat, de 52 de ani, din comuna Dăneşti, a intrat în curtea locuinţei sale din localitatea Turcineşti şi l-a împuşcat în picioare şi abdomen, cu un pistol, informa IPJ Gorj.

Bărbatul de 49 de ani a fost transportat la spital în stare gravă, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, prezentând patru plăgi prin împuşcare, dintre care una în zona abdominală şi trei în zona membrelor inferioare.

A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel