Data publicării:

A EXPLODAT în timpul pandemiei. Expert Europol: S-a ajuns la cantități RECORD!

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un specialist al Europol a declarat luni pentru DPA că traficul de droguri a explodat în timpul pandemiei de coronavirus.

Traficul de cocaină din America de Sud spre Europa a ajuns 'la cantităţi record', a spus Sascha Strupp, analist strategic pentru traficul de droguri în cadrul acestei agenţiei a UE pentru cooperare în materie de aplicare a legii.

'Coronavirusul nu a avut nicio influenţă asupra traficului (de droguri) pe rutele maritime', a afirmat Strupp, care a precizat că acest comerţ cu narcotice este 'o piaţă tot mai mare'. Deşi este greu de estimat exact cât de multe droguri au fost traficate, investigatorii au observat o creştere a cantităţii de narcotice confiscate.

În prima jumătate a lui 2020, peste 25 de tone de cocaină au fost confiscate în portul Rotterdam, mai mult decât dublu comparativ cu cantitatea descoperită în aceeaşi perioadă din 2019, un an în care cele 34 de tone de cocaină confiscate au fost deja un record. Poliţia olandeză a găsit luna trecută cel mai mare laborator de cocaină descoperit vreodată în Olanda, unde erau procesate circa 200 de kilograme de cocaină pe zi, în oraşul Nijeveen din apropierea de graniţa cu Germania.

Conform Europol, cea mai mare parte a cocainei ajunge în Europa prin Olanda, Belgia şi Spania. Europol apreciază că grupările criminale au trecut recent la traficul de droguri în special pe căi maritime, ascunzându-le printre alte mărfuri, cum ar fi echipamente medicale, în contextul în care traficul aerian s-a prăbuşit aproape complet din cauza pandemiei, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel