5,5 milioane de români afectaţi! Anunţul ministrului Sănătăţii
Un incendiu devastator produs la un spital a privat de servicii medicale de specialitate aproximativ 5,5 milioane de români.
Incendiul care s-a produs la Institutul de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. George I.M. Georgescu' Iași şi a provocat distrugeri masive ale aparaturii medicale a privat de serviciile de specialitate aproximativ 5,5 milioane de cetăţeni din zona de est a României, anunţă Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Pentru ca problema să fie rezolvată cât mai rapid, Guvernul a aprobat astăzi, 16 mai 2018, Hotărârea privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru înlăturarea efectelor incendiului produs în data de 11 aprilie 2018, la Institutul de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. George I.M. Georgescu' Iași.
10 milioane de lei pentru refacerea spaţiilor
În acest sens, suma de 10 milioane lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018 va fi transferată prin Ministerul Sănătății către institutul ieșean pentru executarea lucrărilor de reparații capitale necesare refacerii spațiilor.
Institutul de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. George I.M. Georgescu' Iași, care funcționează la etajele 4, 5 și 6 ale clădirii în care funcționează și Spitalul Clinic 'Dr. C.I. Parhon' Iași, s-a confruntat cu o situație de urgență în data de 11 aprilie 2018, când la sediul instituției s-a produs un incendiu devastator pornit de la stația de Sterilizare a institutului. În urma acestuia au fost distruse magazia de materiale sanitare și compartimentul Sterilizare în totalitate și, într-o proporție semnificativă Blocul Operator, Compartimentul USTACC al Secției Clinice de Cardiologie și Secția ATI a Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară.â
'Prin deteriorările suferite de Institut în urma incendiului, cei aproximativ 5,5 milioane de cetățeni din zona de est a României au fost afectați și nu au mai avut acces la servicii medicale de specialitate, pentru ei și membrii familiilor lor. Am solicitat Guvernului României sprijin pentru această unitate medicală, astfel încât pacienții să nu fie afectați', a declarat Sorina PINTEA, ministrul Sănătății.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News