Începutul noului an va fi pentru Gemeni o adevărată provocare: conflicte, neputinţă, confuzie, nebunie, probleme de sănătate, accese de furie, nevoie de schimbare. "Marte îşi doreşte foarte mult ca tu să fii mai agresiv, să-ţi susţii punctul de vedere şi să nu te laşi până nu obţii ceva. Doar că, fiind în careu cu Neptun, nici tu nu ştii în ce direcţie să îndrepţi această furie. Va fi greu. Gândeşte-te că Marte a intrat în semnul tău pe 20 august, şi-a început retrogradarea pe 30 octombrie, va sta acolo până pe 12 ianuarie... vei continua cu furia respectivă, cu neputinţă, până în martie. Pentru că Marte vine cu furie, dar când retrogradează vine şi cu neputinţă. Pentru mulţi s-ar putea să fie o neputinţă din punct de vedere al sănătăţii, pentru alţii - din punct de vedere al relaţiei. Marte face şi o poziţie cu Casa a VII-a şi e clar că cineva bagă băţul prin gard, pe acolo, sau voi faceţi ceva astfel încât să fie destul de multă iritare. Pe unii acest Marte îi supără şi pe plan profesional.
E neputinţă, e furie, vreţi să faceţi ceva dar nu ştiţi ce şi nu ştiţi cum şi nu ştiţi când. Marte vrea acum, dar pentru că face acest careu cu Neptun, vă dă senzaţia aceea că vă pierdeţi minţile, că aţi alege şi nişte căi mai neortodoxe câteodată, mai nepotrivite. V-aţi duce chiar să vă aliaţi cu persoane cu care n-aţi mai vorbit... Aveţi mare grijă, la începutul anului, cum vă folosiţi această furie! Aveţi nevoie să construiţi "muşchi"! Sunteţi foarte influenţabili la începutul anului, sunteţi nesiguri! Prima tendinţă va fi aceea de a vă duce către ceilalţi.
Jupiter va tranzita Casa a XI-a. Aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplat de pe 11 mai până pe 28 octombrie! S-au declanşat anumite evenimente legate poate de anumite proiecte îndrăzneţe, de unele prietenii, de roadele unei munci. Până în mai toate aceste amintiri revin... şi revin. Te vei duce către ceilalţi, vei aştepta sprijinul, ţi se dă impresia că-l primeşti dar...ghinion: nu-l primeşti!
Din data de 16 mai Jupiter se va duce în Casa a XII-a şi până în anul 2024 trebuie să te ocupi de vindecare: trup, minte şi suflet. Anumite relaţii din viaţa ta se dizolvă, pot fi chiar cele amoroase, te confrunţi cu nişte obiceiuri de-ale tale pe care le repeţi, afli că nu-ţi fac bine şi va trebui să le înlocuieşti cu altceva. Drumuri multe pe la doctori pentru tine sau pentru cei dragi. Din mai până la finalul anului e o perioadă foarte bună să pleci din ţară" spune astrologul Daniela Simulescu.
Marte e în Gemeni până pe 25 martie
"Câteodată ai nevoie de ani ca 2023 să te hotărăști și tu la ceva. Și nu neapărat că te împing apropiații sau societatea să iei o decizie. Este vorba de tine. Și asta va fi cea mai mare provocare! Dar să vezi cum stă treaba. Marte, planeta acțiunii și a motivației, stă în semnul tău până pe 25 martie. Și știi ce nu îi place lui Marte? Victimizarea, scuzele și comparația cu alții. În primă fază, vine cu furie, cu pierderea răbdării, cu frică și cu un nivel crescut de agresivitate. Apropiații vor rămâne uimiți de curajul pe care îl vei dobândi. De modul în care îți vei reclama independența. Și știi cum începe schimbarea? Cu pași mici. Jupiter va tranzita casa planurilor pentru viitorul apropiat până pe 16 mai, timp suficient capeți încredere", mai spune aceasta.
Mai mult, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor