Data publicării:
122 de români aduşi cu un avion TAROM din Italia, joi seara
O aeronavă Boeing 737-800 a companiei TAROM a efectuat astăzi din București către Veneția și retur, o cursa umanitară ce a avut ca scop repatrierea angajaților români ai unei companii italiene, transmite TAROM.
Compania Națională de Transporturi Aeriene a răspuns solicitării Șantierului Naval Brăila de a efectua un zbor care să transporte în Italia angajații italieni blocați de criza coronavirus pe platforma de la Brăila și, totodată, să aducă în țară mai mulți cetățeni români care lucrează la sucursalele din Italia ale aceleiași companii.
Aeronava TAROM a decolat de pe aeroportul Otopeni cu 23 de cetățeni italieni, joi 19 martie la ora locală 13:50, și a aterizat la Veneția la ora locală 15:00. Zborul de întoarcere, cu 122 de cetățeni români la bord, a fost programat să plece de la Veneția la ora locală 16:00 și a aterizat la București la ora locală 20:00.
Pentru siguranța echipajului și a pasagerilor, un reprezentant al Departamentului pentru Situații de Urgență s-a aflat la bord pentru a efectua instructajul cu privire la măsurile de siguranță și pentru a asigura asistență pe toată durata zborului. Pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID-19, aeronava a trecut prin toate procedurile de dezinfecție înainte și după fiecare segment de zbor, iar echipajul a utilizat echipament special de protecție, transmite TAROM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News