„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 2017-2019, cetăţeni bulgari şi români ar fi introdus, în mod frecvent, în România, tutun şi frunze de tutun, prezentând la punctele de trecere a frontierei documente de însoţire a mărfii cu destinatar societăţi comerciale din alte state din Uniunea Europeană', informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, vineri.
Potrivit anchetatorilor, în realitate, tutunul nu părăsea România, era descărcat în diferite locaţii clandestine din ţară şi transportat ulterior spre locul de prelucrare, fiind comercializat, folosindu-se, de regulă, serviciul de curierat. Tutunul prelucrat ar fi fost promovat la vânzare în mediul online, pe site-urile de comerţ electronic, unde vânzătorul s-ar fi prezentat cu date de identificare false, folosind numere de telefon ale unor cartele prepay.
'Activităţile se desfăşoară în cinci dosare penale, instrumentate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciile de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, Dâmboviţa, Olt şi Teleorman, sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria', se arată în comunicat.
Percheziţiile au loc pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Dâmboviţa, Călăraşi, Ilfov, Olt, Dolj, Argeş, Arad, Bihor, Ialomiţa, Ilfov, Botoşani, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Timiş, Prahova, Tulcea şi Vâlcea. Conform aceleiaşi surse, percheziţiile din Fundeni şi Călăraşi vizează şi persoanele care au adus tutunul din Bulgaria, l-au prelucrat şi l-au trimis prin colete, respectiv cele 1.050 de percheziţii efectuate de Poliţia Română în cazul coletelor trimise prin corespondenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD