Data publicării:
Zuckerman, nominalizat oficial ambasador al Statelor Unite în România
Adrian Zuckerman a fost nominalizat oficial de către Donald Trump pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în România.
Așa cum DCNews anunța încă din 4 mai 2018, preşedintele american Donald Trump l-a nominalizat miercuri pe Adrian Zuckerman, din New Jersey, pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, conform unui comunicat publicat de Casa Abă.
Vorbește fluent limba română
Zucherman a emigrat din România în SUA la vârsta de zece ani, fiind un bun vorbitor al limbii romane. Conform comunicatului, Adrian Zuckerman este un avocat admis în baroul din New York în 1994 şi partener în firma internaţională de avocatură Seyfarth Shaw LLP.
Anterior, Adrian Zuckerman a fost unul dintre coordonatorii pentru servicii naţionale imobiliare şi pentru companii la Epstein Becker & Green, PC, New York, iar mai înainte coordonator pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York. De asemenea, el a ocupat funcţia de preşedinte al unui juriu de selecţie judiciară al unei instanţe civile şi de arbitru pentru Consiliul Imobiliar din New York.
Activ în ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Adrian Zuckerman este membru al consiliului Kids Corp şi face parte din consiliul absolvenţilor New York Law School (Facultatea de Drept din New York). Are diplomă preuniversitară de la Massachusetts Institute of Technology şi a obţinut diploma în drept la New York Law School.
Îl înlocuiește pe Hans Klemm
Pe 11 iunie, Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe, a anunţat că înlocuirea ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm, adăugând doar că persoana care îl va înlocui vorbeşte limba română.
Hans Klemm a preluat funcţia de ambasador SUA în România în septembrie 2015. Anterior el a fost principal adjunct al asistentului secretarului de stat în cadrul Biroului de Resurse Umane şi în perioada iulie 2013-decembrie 2014 a ocupat funcţiile de director general interimar al Serviciului Diplomatic şi director interimar de personal al Departamentului de Stat.
Vezi și: Adrian Zuckerman, nou ambasador al SUA în România. Hans Klemm, final de mandat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News