ZODII care se ceartă de dimineaţă până seară, deşi se iubesc
Pentru certăreții zodiacului, despărțirea nu durează mai mult de o zi. De cele mai multe ori, cearta este un mijloc prin care își condimentează viața amoroasă.
Gemeni şi balanţă
Gemenii și balanță se completează reciproc extrem de bine și principalul lor scop într-o relație este "evoluția". Acest aspect este totuși problematic. Balanțele au tendința să urmeze și să primească indicații, în timp ce gemenii iubesc să preia conducerea. Sună bine în teorie, dar în practică gemenii se plictisesc repede atunci când sunt cu cineva care îi lasă să decidă totul fără să aibă obiecții.
Ambii pot fi lipsiți de sensibilitate deseori, ceea ce face ca certurile să fie dure. Atunci când nu sunt de acord, încep marile probleme. În ciuda diferențelor dintre ei, cei doi se respectă foarte mult și folosesc certurile ca pe un prilej de a evolua.
Berbec şi leu
Este una dintre cele mai efervescente relații posibile. Pasiunea este la cote maxime, însă disputele aprinse fac din această relație una dificilă. Totuși, deși sună neobișnuit, ambii găsesc plăcute certurile pentru că înseamnă că se implică în relație și își doresc ca lucrurile să funcționeze.
[citeste si]
În momente delicate, sunt pregătiți să dea replici dure, potrivit elle.ro. Nici unul dintre cei doi nu este dispus să renunțe și să ajungă la un compromis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News