ZODII care pun capăt relaţiei de câteva ori pe săptămână
Caracteristicile zodiei intervin în modul în care ne construim relațiile. Există câteva perechi de zodii care se ceartă de dimineață până seara.
Gemeni + balanţă
Două semne de Aer care au compatibilitate mare în dragoste. Gemenii și Balanța se completează reciproc extrem de bine și principalul lor scop într-o relație este "evoluția". Acest aspect este totuși problematic la cei doi. Balanțele au tendința să urmeze și să primească indicații, în timp ce Gemenii iubesc să preia conducerea.
Ambii pot fi lipsiți de sensibilitate deseori, ceea ce face ca certurile să fie și mai dure. Spun întotdeauna tot ceea ce gândesc direct și cred că părerea lor este cea care contează. Așa că, atunci când nu sunt de acord încep marile probleme. În ciuda diferențelor dintre ei, cei doi se respectă foarte mult.
Berbec + leu
Potrivit elle.ro, avem de a face cu un cuplu format din două semne de foc. Aceasta este una dintre cele mai efervescente relații posibile. Pasiunea este la cote maxime, dar nu ar putea există fără doză reciprocă de cicăleala. Disputele aprinse fac din această relație una dificilă și ambii sunt parcă pregătiți de atac în orice moment Nici unul dintre cei doi nu este dispus să renunțe și să ajungă la un compromis.
[citeste si]
Norocul lor este că în aceeași măsură nici unul dintre ei nu poartă pică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News