
BALANŢA
Dintre toate semnele de aer, Balanţa este net cea mai cerebrală şi calculată. Ea ştie exact ce buget să aloce pentru ceea ce îşi doreşte să realizeze, dar şi cum să împartă acel buget astfel încât să nu omită nimic. Nu poate trăi cu bani puţini, pentru că adoră luxul, bijuteriile, vacanţele de 5* şi lucrurile scumpe. Nu este genul care să muncească pe brânci, de unul singur, ci lucrează foarte bine şi cu rezultate extraordinare atunci când are parteneri sau asociaţi. Va cheltui pe haine moderne, o maşină frumoasă, restaurante bune, obiecte de artă, tot felul de proceduri de înfrumuseţare şi în general pe lucruri care îl ajută pe acest nativ să îşi construiască o imagine impecabilă în lume. Economiile nu sunt punctul sau forte.
CAPRICORN
Foarte abil în a mirosi oportunităţile care-i pot umple buzunarele. Nu vorbeşte foarte des despre bani, nici dacă îi are, nici dacă nu-i are. Preferă să lase impresia că nu dispune de resurse prea mari, pentru că nu îi place să dea bani cu împrumut. Aspiră la averi impresionante, dar are răbdare până ajunge acolo, îşi calculează fiecare pas cu mare grijă. Mereu se gândeşte la ziua de mâine şi chiar la o perioadă de ani de zile în avans, pentru că vrea mereu să fie pregătit pentru orice. Îşi face rezerve de bani, pentru că astfel simte că are controlul şi se simte mai sigur pe el. Cheltuieşte cu cap, e precaut şi preferă lucruri de calitate.
SCORPION
Banii sunt echivalentul puterii, sunt instrumentul cu care pot să aibă controlul şi să manipuleze. Ambiţiile lor sunt de regulă neobişnuite, chiar şocante. Noroc că nu le dezvăluie nimănui. Secretos, misterios, cu privire la banii pe care-i deţine sau la metodele pe care are de gând să le aplice pentru a face bani. Pot fi situaţii în viaţa acestui nativ, când va fi nevoit să o ia de la zero, când tot ce a construit se prăbuşeste. Dar mereu se ridică. În general, îşi atinge toate scopurile, cu ajutorul intuiţiei şi a strategiei foarte exacte. Nu-i place să dea bani celorlalţi şi cheltuie mereu cu măsură, gândind în termeni pragmatici orice cheltuială ca pe o investiţie. Dacă îi aduce profit sau alte beneficii, merită să scoată bani din buzunar. Dacă nu, nu. Scorpionii au parte de bani prin intermediul altora: parteneri, descendenţi (moşteniri), cadouri, sponsorizări, potrivit astrocafe.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Domeniile care scapă de plata CASS, după ce s-a aflat că vor scădea salariile. Anunţul lui Ciolacu
- Horoscop 28 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la bani. Mare grijă cui împrumuți sau de la cine iei!
- Schengen. Gerhard Karner, nou mesaj privind șansele României de aderare
- "Ne-am dus de mânuță la ea". Cine este femeia cu care Oana Zăvoranu ar fi fost înșelată: "A făcut tot posibilul să-l stoarcă de bani"
- Lovitură pentru OMV. Rareş Bogdan: Foarte bine că Marcel Ciolacu nu a acceptat! Ursula von der Leyen fusese informată de „Klaus”, cum îi spune ea
- Românul Adrian Stoica a câştigat America's Got Talent
- Nehammer, ţinta criticilor în Austria. I-a trimis pe copii să mânânce fast-food şi îi critică pe austrieci că nu muncesc mai mult
- Tancurile americane Abrams, folosite de armata ucraineană "când va fi momentul"
- De ce nu este bine să faci duș în fiecare zi. Motivele dezvăluite de un studiu de la Harvard