Ziua Portilor Deschise la Sarmizegetuza
În ziua de duminică, 4 august 2013, la Sarmizegetusa din judeţul Hunedoara, în zona obiectivelor arheologice cuprinse în perimetrul fostei capitale a Daciei romane, Colonia Dacica Sarmizegetusa, se organizează Ziua Porţilor Deschise. Scopul principal al acestei acţiuni este promovarea în rândul turiştilor şi nu numai, a monumentelor antice aflate în zonă precum şi a activităţilor de cercetare arheologică desfăşurate în acest sit istoric de către specialişti, activităţi finanţate de către Ministerul Culturii.
Acţiunea este organizată de către Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Primăria comunei Sarmizegetusa şi Rotary Club Haţeg.
Manifestarea care se va desfăşura în ziua respectivă, în intervalul orar 10–16, va cuprinde o serie de activităţi specifice în care vor fi implicaţi membrii colectivului ştiinţific al şantierului arheologic. Dintre activităţile programate, menţionăm vizitarea şantierului arheologic, efectuarea de ghidaje specializate la monumentele antice din zonă, asistate de către membrii ai trupei Terra Dacica Aeterna, explicarea contextelor arheologice, prezentarea metodelor de cercetare şi interpretarea descoperirilor arheologice. Între orele 14 şi 16 în amfiteatrul roman va avea loc un spectacol de lupte cu gladiatori, care va fi susţinut de trupa clujeană de reconstituiri istorice, Virtus Antiqua.
Întreaga manifestare este dedicată memoriei celui care a fost Dorin Alicu, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, care s-a stins fulgerător din viaţă în ziua de 27 iulie 2013. Viaţa şi cariera sa au fost dăruite arheologiei şi cercetărilor de la Sarmizegetusa romană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News