Ziua Libertății Secuiești. Oficiali maghiari: Luptăm pentru obținerea dreptului la autodeterminare
Cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti, Katalin Szili, însărcinat al premierului ungar şi fost preşedinte al Parlamentului Ungariei, respectiv Árpád János Potápi, secretar de stat ungar responsabil pentru politicile naţionale, au emis un comunicat de presă comun.
În comunicatul transmis de Secretariatul de Stat pentru Politicile Naţionale, cei doi politicieni au amintit că decizia cu privire la instituirea zilei de 10 martie drept Ziua Libertăţii Secuieşti şi totodată simbolul coeziunii secuilor, a fost decisă în luna ianuarie 2012 de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS).
“În această zi, noi, maghiarii ne aplecăm capul în faţa martirilor secui care au fost executaţi la Târgu Mureş, la 10 martie 1854, iar pe de altă parte, în faţa luptei pentru obţinerea dreptului la autodeterminare. În acelaşi timp, această zi este un omagiu adus curajului secuilor, care îşi doresc autonomia în baza cadrului european şi urmând principiile şi exemplele europene”, au scris Katalin Szili şi Árpád János Potápi.
Se strâng semnături privind regiunile naționale
Cei doi au adăugat că în 2021 această zi este marcată de susţinerea iniţiativei cetăţeneşti europene privind regiunile naţionale. Oficialii ungari au remarcat faptul că, deşi termenul limită pentru colectarea semnăturilor este 7 mai 2021, cele aproape 1,2 milioane de semnături adunate de la cetăţenii din zece state membre arată că solidaritatea există cu adevărat.
“Prin urmare, în 2021, această zi reprezintă pentru noi nu numai libertatea secuiască, ci şi solidaritatea europeană. Deşi acest succes este un pas mic în privinţa problemelor europene, este un pas imens în viaţa minorităţilor naţionale şi în lupta tuturor comunităţilor europene autohtone pentru a prospera în locurile lor natale”, au transmis Katalin Szili şi Árpád János Potápi.
În încheierea comunicatului, cei doi oficiali ungari au mai spus că pentru maghiari luna martie înseamnă nu numai luna primăverii, ci şi luna libertăţii, “luna celor drepţi şi curajoşi, pentru care suveranitatea naţională este importantă, indiferent de vremuri”, precizează Hirado.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News