Data publicării:

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, la Constanța. Concurs de table şi spectacol gratuit cu Fuego şi Stela Enache, organizate de municipalitate

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost marcată de Primăria Constanţa prin organizarea unei competiţii de table, dedicată pensionarilor, dar şi prin invitarea seniorilor, marţi seară, la un spectacol muzical, la Casa de Cultură. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa, administraţia locală, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DAS), a organizat concursul de table, într-o primă etapă, la cluburile sau pavilioanele pentru pensionari din oraş, câştigătorii intrând în a doua etapă, cea finală.

'Finala s-a desfăşurat pe sistemul trei linii câştigate din maxim jucate, între câştigătorii de pe cluburi. Câştigătorii de la fiecare masă au jucat între ei, astfel încât, în finală au ajuns patru competitori. Pentru desemnarea câştigătorilor, respectiv locul I, locul II şi locul III au avut loc două finale - finala mică şi finala mare. (...) Locul I a fost ocupat de Cimpoeru Tudor, locul II de Cadâr Sebaidin, iar pe locul III s-a situat Dobrescu Alexandru, toţi trei cu mii de partide jucate şi multe premii în palmares', a informat municipalitatea, menţionând că prima ediţie a concursului de table dedicat pensionarilor a fost organizată în 2007.

Potrivit Primăriei Constanţa, seniorii oraşului sunt invitaţi pe 1 octombrie, începând cu ora 18,00, la Casa de Cultură, unde 'Fuego, Stela Enache, Ştefania Rareş şi Raoul vor oferi o seară de neuitat'. Accesul la spectacol este liber, în limita locurilor disponibile. În acelaşi context, luni, Primăria Constanţa, prin DAS, a organizat spectacolul 'Alături cu inima de bunici', la Căminul pentru Persoane Vârstnice.

'Liliana Cornilă, Denisa Ştefania Lucan, Veronica Apetri, Sebastian Gheorghiţă, Iulian Bratu şi Maria Ciornea le-au oferit bunicilor un spectacol pe cinste care le-a înseninat ziua şi i-a făcut să zâmbească. Seniorii au cântat, au dansat şi i-au aplaudat fericiţi pe artişti. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Crucea Roşie Constanţa', reiese dintr-un comunicat transmis de municipalitate, cu menţiunea că 'surprizele nu s-au oprit aici', vârstnicii primind dulciuri, produse de patiserie, sucuri şi diverse cadouri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel