Data publicării:
Zi neagră în Parlament. Comisia pentru drepturile omului a dat raport favorabil unei legi discriminatorii
Zi neagră în Parlament. Comisia pentru drepturile omului a dat raport favorabil legii care interzice așa zisa propagandă LGBT.
”La finalul anului 2021, șapte deputați UDMR, printre care și liderul formațiunii extremiste maghiare Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Zakarias Zoltán, au propus modificarea Legii nr. 272/2004, privind „protecția și promovarea drepturilor copilului”, prin introducerea în legislație a interdicției „difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la s#xul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de s#x sau a homos#xualității”.
După ce Consiliul Economic și Social a dat aviz nefavorabil, proiectul de lege a fost trimis în Senat și aprobat tacit.
Astăzi, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a dat un raport favorabil pentru acest proiect de lege neconstituțional, nedemocratic și discriminator.
Asociația MozaiQ a fost prezentă la dezbaterea din cadrul Comisiei și a argumentat împotriva acestei propuneri legislative, subliniind similitudinea cu legi similare promovate de Viktor Orban în Ungaria și de Vladimir Putin în Rusia, precum și faptul că această lege ar rearunca România în perioada Articolului 200 și ar anatemiza și mai mult comunitatea LGBT+.
Proiectul de lege propus de UDMR încalcă fundamental drepturile omului, iar tocmai Comisia care ar trebui să protejeze aceste drepturi și să ajute interesele minorităților a dat raport favorabil, neținând cont de precizările noastre.
Au existat doar 3 voturi împotrivă: deputata Maya Teodoroiu din PSD, deputatul Cătălin Teniță vicepreședinte USR și deputata Oana Murariu din USR.
Restul voturilor au fost pentru raportul favorabil al acestui proiect de lege, cu excepția a 5 abțineri.
Asociația MozaiQ condamnă ferm decizia discriminatorie a Comisiei pentru drepturile omului. Comunitatea LGBT+ este din nou desconsiderată în România și îi este cenzurată exprimarea și informarea sub pretextul că ar leza interesele copilului”, a transmis asociația MozaiQ.
VEZI ȘI: În 2021 peste 200 de tineri s-au implicat în activitățile centrului studențesc pe care l-am deschis în București
Peste 4000 de persoane au participat în cadrul evenimentelor organizate de MozaiQ. Comunitatea de oameni din jurul MozaiQ a reușit să sprijine 8 grupuri de inițiativă și organizații LGBTI+ din întreaga țară cu un total de 21.601 RON.
„Mai mult, împreună am susținut 20 de persoane vulnerabile din comunitatea noastră prin sprijin financiar direct sau cursuri de recalificare profesională. Începând de azi, raportul organizației pentru 2021 poate fi consultat pe site-ul nostru: https://www.mozaiqlgbt.ro/.../05/Report-4_compressed.pdfSusține MozaiQ și în 2022 și ajută-ne să schimbăm România. Împreună construim comunitatea. Om cu om.
Cum ne poți susține?
1. Printr-o donație recurentă aici https://www.mozaiqlgbt.ro/doneaza-2/
2. Prin transfer bancar în conturile:
Nume: Asociația MozaiQ LGBTRO43BTRLRONCRT0320175901 pentru RONRO90BTRLEURCRT0320175901 pentru EURRO67BTRLUSDCRT0320175902 pentru USDBanca Transilvania, SWIFT BTRLRO223, a transmis MozaiQ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News