Data publicării:

Zelenski: Atitudinea Ungariei este incompatibilă cu apartenența sa la NATO

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Comportamentul Ungariei și relațiile sale cu Rusia nu sunt în concordanță cu statutul său de aliat NATO, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski jurnaliştilor finlandezi, suedezi, danezi și norvegieni într-un interviu acordat în weekend.

„Este o situație foarte ciudată: poate o țară NATO să fie de partea Rusiei și împotriva NATO?”, a spus Zelenski, potrivit portalului de știri ucrainean Yevropeyskaya Pravda.

Potrivit președintelui ucrainean, un aliat NATO nu poate fi de partea Rusiei, care vede în NATO un inamic.

„Cred că acesta este un comportament nepotrivit”, a spus el, subliniind că doar își exprimă „propria părere subiectivă. Aliat nu este doar un cuvânt, este esenţa. Este o alianță de state care împărtășesc aceeași viziune asupra securității și a valorilor. Se deosebesc pe anumite puncte, dar există o înțelegere între aliați, se apără reciproc și propriile valori.”

„Și dacă toți aliații spun că Rusia ne numește inamic, că trebuie să punem Rusia la locul ei, atunci un singur stat nu se poate opune, spunând că Rusia este aliatul său. Asta este imposibil, înseamnă că acea țară nu este un aliat al NATO. Și dacă este un aliat de drept, dar de facto lucrează împotriva alianței, atunci nu ar trebui să sfătuiască Ucraina dacă să se alăture NATO sau nu”, a spus Zelenski, subliniind că un aliat nu ar trebui să pună obstacole în calea aderării Ucrainei la NATO.

Ministrul maghiar al justiției, Judit Varga, a respins acuzațiile mass-media potrivit cărora Ungaria ar fi pro-rusă.

„Guvernul ungar, ca parte a alianței NATO și UE, condamnă agresiunea rusă împotriva Ucrainei, în timp ce, oferim Ucrainei mai mult decât asistența necesară”, a spus Varga. „Nici una dintre acțiunile noastre nu este pro-rusă; aceasta este doar o altă narațiune falsă pentru a servi intereselor internaționale care încearcă să răstoarne guvernul ungar. Mi se pare suprarealist să legăm o atitudine pro-pace de prietenia cu Putin”. a mai spus Varga.

Ungaria a oferit de multă vreme ajutor neletal Ucrainei și a găzduit peste 1 milion de refugiați ucraineni, mulți dintre care s-au mutat în țările Europei de Vest. Cu toate acestea, guvernul a respins trimiterea de arme în Ucraina.

Ungaria cere o încetare a focului și negocieri de pace imediate pentru a pune capăt războiului, o poziție respinsă de Ucraina și de majoritatea țărilor vest-europene, potrivit Rmx.news.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel