Data actualizării:
Data publicării:

Zelenski se va întâlni cu Biden la Casa Albă. Președintele ucrainean ar urma să se prezinte și în faţa Congresului american

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni cu Joe Biden joia viitoare la Casa Albă, într-un moment în care Congresul american dezbate un nou pachet de ajutor de 25 miliarde de dolari pentru Kiev, a indicat vineri o sursă apropiată dosarului pentru AFP.

Această vizită la Washington este prevăzută cu ocazia deplasării liderului ucrainean la Adunarea Generală a ONU la New York. Potrivit mai multor media americane, Volodimir Zelenski ar urma de asemenea să se prezinte în faţa Congresului american, unde aleşii negociază de mai multe săptămâni un posibil nou ajutor militar şi umanitar pentru Ucraina.

Dezbaterile sunt dificile în special în Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul republicanilor, unde unii aleşi conservatori refuză să deblocheze fonduri suplimentare.

Această poziţie îi nemulţumeşte pe republicanii din Senat

Această poziţie îi nemulţumeşte pe republicanii din Senat, care s-au mobilizat împreună cu democraţii în cursul ultimului an pentru a debloca un ajutor de peste 110 miliarde de dolari pentru Kiev în Congres. Volodimir Zelenski a efectuat deja o vizită-surpriză la Washington în decembrie 2022.

După ce s-a întâlnit cu preşedintele Biden la Casa Albă, el a declarat în faţa Congresului că Ucraina 'nu se va preda niciodată'. Joe Biden s-a deplasat câteva luni mai târziu la Kiev într-o vizită istorică, prima a unui preşedinte american într-o zonă de război necontrolată de SUA. 

Citește și - Peste 9 milioane de tone de cereale ucrainene, expediate prin portul Constanța în primele opt luni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel