Zeci de balerini au protestat prin dans în sprijinul micului prinţ George al Marii Britanii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
balet 2
balet 2
Zeci de balerini au protestat în New York pentru a-l încuraja pe micul prinț George al Marii Britanii să ia cursuri de balet, după ce i-au fost aduse mai multe comentarii ironice. 

Celebra piaţă Times Square din New York a devenit scena a zeci de balerini care au participat la o oră de balet comună, în semn de protest faţă de comentariile ironice lansate la adresa prinţului George - care anul acesta va face cursuri de balet - lansate de Lara Spencer, prezentatoarea programului Good Morning America al postului ABC, relatează miercuri EFE.

Balerini de ambele sexe, inclusiv copii asemeni prinţului George în vârstă de 6 ani, au sprijint astfel protestul desfăşurat în faţa sediului care realizează programul Good Morning America. Prinţul George, fiul prinţului William al Marii Britanii, are inclus în programa şcoalară de anul acesta, cursuri de balet.

vezi și: Incendiu violent. Piață distrusă de flăcări la Reșița

Îi place în mod deosebit baletul

Mai mulţi balerini au venit cu pancarte pe care era scris "şi copiii dansează", "#Me Too copiii vor fi balerini", sau "baletul este răspunsul". Săptămâna trecută, Lara Spencer a făcut un comentariu cu privire la cursurile de balet ale copilului şi pe ton batjocoritor a ironizat interesul tânărului prinţ faţă de baletul clasic, potrivit CNN.

"Prinţul William a spus că lui George îi place în mod deosebit baletul. Am veşti pentru prinţul William: vom vedea cât vor dura astea", a spus prezentatoarea printre râsetele celor din platou. Luni, Lara Spencer şi-a cerut scuze pentru comentariile sale deplasate şi a invitat trei balerini pentru a-şi prezenta experienţele.

Bogdan Chirieac: Totul se năruie. Actualul Guvern e în pericol

Am greşit

"Am greşit (...) Comentariul meu despre balet a fost insensibil şi stupid, îmi pare rău", a spus ea adresându-se balerinilor care erau aşezaţi în faţa ei. În pofida acestor scuze, grupul de balerini a participat la protest.

Comentariile lui Spencer au suscitat un val de reacţii pe reţelele de socializare, precum cele care i-au cerut micului George să-şi continue visul şi să danseze, în timp ce lui Spencer i s-a atras atenţia că şi "băieţii fac balet".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel