Zamfir, propunere pentru BNR. Vizează toți românii cu credite
Daniel Zamfir anunțat că va face o propunere către Banca Națională a României pentru a scoate ROBOR-ul din ratele românilor.
Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a anunţat marţi că le va recomanda colegilor săi transmiterea către Guvern şi Banca Naţională a unei propuneri care să vizeze decuplarea "în mod rapid" a ROBOR de ratele românilor.
"Mă voi consulta cu colegii mei şi, imediat ce vom termina audierile şi cu cei de la Consiliul Concurenţei, vom face o propunere atât Guvernului, cât şi Băncii Naţionale, o propunere care să ducă la decuplarea în mod rapid a ROBOR de ratele românilor", a declarat Zamfir la Palatul Parlamentului.
"Este unul trucat, este unul aranjat, nu are nicio legătură cu realitatea"
Marţi, Comisia economică, industrii şi servicii din Senat a continuat audierile în cadrul anchetei parlamentare privind o eventuală manipulare a indicelui ROBOR, unul dintre cei invitaţi fiind economistul Lucian Isar, fost trezorier al unei bănci comerciale.
"În urma audierii unui alt reprezentant al băncilor care au participat la procedura de fixing din acea perioadă, am constatat, dacă mai era nevoie, faptul că indicele ROBOR, cel la care se raportează astăzi ratele românilor, este unul trucat, este unul aranjat, nu are nicio legătură cu realitatea. Şi, dincolo de faptul că Banca Naţională a intervenit brutal ca să stabilească acest indice, am să solicit colegilor mei să prezentăm o informare succintă din care să rezulte foarte clar că indicele ROBOR trebuie rapid decuplat de la ratele românilor", a precizat Daniel Zamfir.
Citește și: Atentat Noua Zeelandă. ISIS cere răzbunare
"Ne-a confirmat şi aici domnul Lucian Isar"
El a adăugat că precizările făcute de Lucian Isar în cadrul comisiei i-au confirmat încă o dată faptul că indicele ROBOR "nu este rezultatul unor tranzacţii reale".
"Ne-a confirmat şi aici domnul Lucian Isar faptul că acele tranzacţii erau unele trucate. Erau stabilite undeva la Banca Naţională sau în Parcul cu Platani, a confirmat faptul că cei 20 de trezorieri ai băncilor, şi nu numai ei, erau convocaţi periodic la Banca Naţională sau la Parcul cu Platani, locul unde se făceau chermeze, locul la care se stabileau de către conducătorii Băncii Naţionale cât să fie indicele ROBOR, cu cât să împrumute băncile statul român. Aşadar, toate lucrurile acestea sunt elemente care ne întăresc convingerea că indicele ROBOR trebuie să dispară din ratele românilor", a susţinut senatorul", a menţionat el
Citește și: Rareș Bogdan, cu cine va sta la masa PNL. Chirieac: Nu pot să cred așa ceva
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News