Zamfir, decizie-fulger după răspunsul lui Isărescu: Acum am hotărât
Daniel Zamfir a luat o nouă decizie după ce BNR l-a informat că guvenatorul nu va veni joi la Senat pentru a da explicații.
Daniel Zamfir a declarat, marți, pentru DC News, că BNR a trimis un răspuns scris, astăzi, în care a anunțat că Mugur Isărescu nu poate da curs joi, la ora 11.00, invitației liderului ALDE pentru a răspunde la întrebări pe temele de actualitate. Senatorul a anunțat că va trimte o nouă invitație în care va lăsa la latitudinea guvernatorului să aleagă ziua în care va dori să vină.
Citește și: Toader, noi propuneri către Iohannis, de procuror-șef
E un nou tertip
"Din păcate, Banca Națională continuă în stilul arogant de a trata Parlamentul. Adică spune că trebuia să ne informăm noi în legătură cu acest lucru și să știm că nu le permite programul. Eu nu aș vrea să îi răspund spunând că este invers și că nu Parlamentul României își face programul în funcție de programul unei instituții publice. Nu ar fi fost nicio problemă să amâne cu o oră sau două respectiva ședință. Ne-am fi putut înțelege foarte bine ci privire la ora la care să vină. E un nou tertip în care, de fapt, dorește amânarea. Am hotărât acum, împreună cu președintele Comisiei de Buget, mâine îi vom trimite o nouă invitație pentru ziua de luni sau ziua de marți. Îl lăsăm pe domnul guvernator să își aleagă în ce zi a sătpămânii viitoare dorește domnia sa să vină", a declarat Daniel Zamfir.
Citește și: Matthew Mode, medic fals. Dr. Adina Alberts: Eu l-am DESCOPERIT
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News