Data publicării:

Yemen. Decizie importantă în ceea ce privește conflictul

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp

Părţile în conflict în Yemen au convenit asupra primei faze de retragere din zonele-cheie din jurul oraşului Hodeida, a anunţat luni ONU, informează DPA.

ONU a descris acordul dintre guvernul yemenit şi rebelii houthi ca 'un progres important' în încetarea focului la care s-a ajuns la Stockholm anul trecut. În cadrul primei faze, ONU se aşteaptă ca guvernul yemenit şi rebelii houthi să se retragă din porturile-cheie Hodeida, Salif şi Ras Issa, precum şi din infrastructuri critice precum compania de morărit Red Sea Mills, ca parte a primei faze de redesfăşurare, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU Farhan Haq reporterilor la New York.

Când intră în vigoare acordul

 

Haq a spus că speră că acordul va intra în vigoare imediat. Părţile au ajuns de asemenea la un acord provizoriu cu privire la o a doua fază de retragere, dar trebuie să se întoarcă pentru a se întâlni cu liderii lor şi a confirma termenii, a mai declarat Haq. Acordul privind armistiţiul pentru Hodeida a inclus o încetare a focului în întreaga provincie şi retragerea combatanţilor houthi. El a intrat în vigoare la 18 decembrie, după discuţii de pace sponsorizate de ONU în Suedia între rebelii houthi aliaţi ai Iranului şi guvernul sprijinit de Arabia Saudită. Cu toate acestea, a existat o întrerupere în retragerea combatanţilor şi ambele părţi se învinovăţesc reciproc pentru încălcarea încetării focului. Hodeida a reprezentat un punct major de conflict între guvern şi houthi. Oraşul şi portul său au fost sub controlul rebelilor de la sfârşitul anului 2014.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel