Data actualizării:
Data publicării:

Xavi, prezentat oficial la Barcelona. Ce mesaj i-a transmis Messi

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

"Mă întorc acasă, ştiu că este complicat, din punct de vedere economic şi fotbalistic", a declarat noul antrenor al echipei de fotbal FC Barcelona, Xavi Hernandez, luni, la prezentarea sa oficială pe Camp Nou.

Alegeri prezidentiale 2024

În faţa a 10.000 de suporteri ai echipei, departe de cei 25.000 aşteptaţi de conducerea clubului, fostul mijlocaş a semnat contractul pe gazonul pe care a evoluat între 1998 şi 2015.

"Aici nu putem să facem meci egal sau să pierdem, suntem Barca, suntem cel mai mare club din lume. Trebuie să câştigăm fiecare meci", a spus Xavi.

"Nu este nevoie să fii dur, trebuie respectate regulile. Când eu jucam şi erau reguli în vestiar, lucrurile mergeau bine. Când nu erau reguli, nu mergea bine. Nu este vorba de disciplină, ci de ordine", a subliniat fostul mare mijlocaş.

Confruntată cu mari probleme financiare şi afectată de plecarea surprinzătoare a lui Lionel Messi la PSG în luna august, Barca este pe un surprinzător loc 9 în campionat după 12 etape şi a avut mai multe experienţe dureroase în Liga Campionilor în ultimele sezoane, transmite AFP..

Zâmbind, Xavi a dezvăluit că Messi i-a urat "succes". El a adăugat: "Nu mă pot gândi la jucătorii care nu mai sunt aici."

"Avem o generaţie foarte bună şi foarte tânără, trebuie să-i ajutăm să fie la acest nivel şi să progreseze", a spus el, referindu-se la tinerii Gavi, Pedri, Ansu Fati, Nico Gonzalez sau Eric Garcia.

Produs de centrul de juniori al clubului, Masia, şi fost jucător al lui Pep Guardiola, Xavi a insistat de asemenea pe "ADN-ul Barca", făcut din "joc de posesie, din presing sus", care au făcut succesul echipei când el era pe teren.

"Cunosc clubul, jucătorii, anturajul clubului, vor exista critici. Este cel mai dificil club din lume, fiindcă trebuie să joci bine şi să câştigi, trebuie să convingi", a spus tehnicianul.

Xavi, 41 de ani, a fost numit oficial, vineri seara, antrenor al echipei FC Barcelona. Fostul mare mijlocaş spaniol a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate, după ce tot vineri şi-a reziliat contractul cu Al-Sadd (Qatar), cu care avea o înţelegere până în 2023.

Primul meci cu Xavi antrenor va fi derby-ul local cu Espanyol Barcelona pe 20 noiembrie, înaintea meciului decisiv din Liga Campionilor cu Benfica pe 23 noiembrie, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel