Urmărește emisiunea live
Data publicării:

World Vision Romania susține prima ediție a Târgului Apicol Oltenia

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Apicultori, dar și comercianți din domeniu se întâlnesc în perioada 31 martie - 1 aprilie 2012, în Râmnicu Vâlcea, la prima ediție a Târgului Apicol Oltenia - 2012, manifestare la care World Vision Romania prin Biroul Zonal Vâlcea este partener, alături de Primăria Râmnicu Vâlcea, Asociația Apicolă Scundu și Plăcerea Naturii SRL.

Prin organizarea aacestui eveniment, World Vision și-a propus să stimuleze și să susțină fermierii din mediul rural pentru practicarea apiculturii la un nivel eficient și competitiv, scopul final fiind creșterea nivelului de trai al apicultorilor adulți, în beneficiul copiilor acestora, iar apicultura să devină o activitate generatoare de venit și profit.

Expoziția cu vânzare își așteaptă vizitatorii în Municipiul Râmnicu Vâlcea, în incinta Scuarului Mircea cel Bătrân, în fiecare zi a Târgului de la ora 09.00, iar prima zi a evenimentului se va încheia cu "Balul apicultorului" organizat în cursul serii, începand cu ora 18.00.

Promovarea apiculturii, consumul de miere și a derivatelor acesteia, sunt temele cele mai importante avute în vizorul primului  Târg Apicol Oltenia, în condițiile în care județul Vâlcea ocupă primul loc în țară la producția de miere, cu peste 2.000 de apicultori înregistrați cu mai mult de 100.000 de familii de albine, informează un comunicat de presă.

”Ne bucuram ca avem sansa de a organiza primul targ al apicultotilor din Oltenia si astfel de a continua proiectul national pe apicultura din perioada 2012 – 2011” declara Corina Popescu, Manager al biroului Zonal Valcea al World Vision Romania.

"Balul apicultorului" organizat in cursul serii, incepand cu ora 18.00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel