Wikileaks: Mihail Hodorkovski nu va ieşi din închisoare cât timp Putin este la putere
Fostul director al Iukos, Mihail Hodorkovski, probabil că va rămâne în închisoare cât timp "administraţia lui (Vladimir) Putin" va deţine puterea, potrivit unor note diplomatice americane publicate luni de WikiLeaks şi citate de Guardian în ediţia electronică.
Putin s-ar putea întoarce la preşedinţia ţării în 2012 şi ar putea exercita încă două mandate, până în 2024, scrie cotidianul britanic.Încercările Guvernului rus de a demonstra că statul de drept este respectat în dosarul lui Hodorkovski, declarat vinovat luni în cel de-al doilea proces al său, nu pot ascunde adevărata realitate, se arată într-un comunicat trimis Washingtonului de ambasada Statelor Unite la Moscova, în decembrie 2009.
"Ele arată că Guvernul Rusiei este dispus să depună eforturi pentru a-şi salva imaginea, în acest dosar aplicând gloss-ul de suprafaţă al statului de drept unui sistem cinic în care adversarii politici sunt eliminaţi fără ca nimeni să fie pedepsit", potrivit notei.
Documentul se referă indirect la o întrevedere din anul 2000, când Vladimir Putin, atunci încă preşedinte, s-a întâlnit cu Hodorkovski şi alţi 20 de oligarhi şi i-ar fi avertizat să nu se implice în politică, în schimbul neamestecului puterii în afacerile lor.
Nota reia evaluările făcute în alte documente publicate de WikiLeaks, în care Rusia este descrisă ca un "stat mafiot", oficialii, oligarhii şi crima organizată fiind legate în mod inextricabil.
Potrivit diplomaţilor americani, se consideră că "Hodorkovski a încălcat regulile tacite ale jocului: dacă nu te amesteci în politică, îţi poţi umple buzunarele cât vrei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News