Data publicării:

WhatsApp dă în judecată un guvern pentru încălcarea intimității utilizatorilor săi

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

WhatsApp începe un proces cu guvernul Indiei din cauza unor legi de internet „neconstituționale”.

Conform The Verge, aplicația deținută de gigantul Facebook se va judeca cu guvernul indian din cauza noilor legi care ar fi neconstituționale și „vor dăuna grav intimității” utilizatorilor serviciului criptat de mesagerie.

Codul Instrucțiunilor Intermediare și de Etică a Mediei Digitale a fost prezentat indienilor în Februarie și va intra astăzi în vigoare. Acesta conține o regulă pentru aplicațiile de mesagerie care spune că sunt obligate să identifice „inițiatorul informațiilor” publicate la cererea autoritățile. Însă WhatsApp, cu peste 400 milioane utilizatori în India, spune că acest lucru ar obliga urmărirea tuturor mesajelor trimise în rețeaua sa, încălcând drepturile utilizatorilor la intimitate.

Experții din toată lumea consideră că măsura este una intruzivă

 

„Societatea civilă și experții tehnologici din întreaga lume au spus că necesitatea de a «urmări» mesajele private nu ar mai permite criptarea de la un capăt la cap și acest lucru va duce mari abuzuri”, a transmis un purtător de cuvânt al serviciului. „WhatsApp este dedicat protejării intimității mesajelor private ale utilizatorilor și va continua să facă tot posibilul pentru a face acest lucru, supunându-ne în același timp legile locale”.

Cele mai mari firme tehnologice ale lumii, dar și organizațiile pentru drepturile digitale, susțin spusele WhatsApp despre „urmărirea” mesajelor. Printre acestea se numără și Mozilla, Electronic Frontier Foundation și Centrul pentru Democrație și Tehnologie. Într-un comunicat despre un plan similar din Brazilia, EFF a transmis că utilizatorii vor fi trădați fiindcă le vor fi încălcate așteptările legate de intimitate.

Guvernul Indiei se luptă cu alte companii tehnologice. Criticii spun că se caută eliminarea dizidenților

 

Acest proces este unul dintr-o serie de relații tensionate dintre guvernul indian și companiile mari de tehnologie. În ultimele luni, oficialii au cerut rețelelor precum Twitter, Facebook și Instagram să șteargă postările care critică guvernul. Multe rețele de socializare s-au supus cererilor și au blocat postările în țară, însă în afara granițelor, postările puteau în continuare fi vizualitate. În timp ce executivul indian spune că postările acestea pot duce la panica populației, criticii sunt de părere că vorbim, de fapt, de niște reguli menite să îi facă pe dizidenți să tacă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel