Data publicării:

Washington. Om de afaceri sirian, sancţionat pentru sprijinul acordat lui Al-Assad

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

SUA au anunţat marţi sancţiuni financiare împotriva unui bogat om de afaceri sirian şi a reţelei sale de asociaţi şi societăţi pentru sprijinul acordat regimului lui Bashar al-Assad şi pentru că a facilitat importul de petrol iranian, potrivit AFP şi Reuters. 

Trezoreria americană i-a plasat astfel pe lista sa neagră a sancţiunilor pe oligarhul sirian Samer Foz, pe membri ai familiei sale şi imperiul său comercial pentru că ar fi 'convertit atrocităţile conflictului sirian în profituri lucrative', conform unui comunicat. În total, 16 indivizi şi societăţi au fost sancţionate, în condiţiile în care majoritatea lor se află din luna ianuarie pe lista neagră UE.

Washingtonul îl acuză pe Samer Foz în special pentru că ar fi construit complexuri imobiliare luxoase 'pe terenuri furate celor care au fugit de brutalităţile' regimului sirian, potrivit subsecretarului Trezoreriei, Sigal Mandelker. Împreună cu el au fost sancţionaţi doi dintre fraţii săi: Husen Foz şi Amer Foz conduc societatea sa de comerţ, cu sediul în Emiratele Arabe Unite şi în Siria, specializată în comerţul cu cereale, zahăr şi echipamente pentru industria petrolieră.

Printre societăţile sancţionate figurează de asemenea două întreprinderi cu sediul în Liban: Synergy SAL şi BS Company, acuzate că ar fi importat petrol brut iranian spre Siria, în timp ce SUA şi-au înăsprit sancţiunile împotriva vânzărilor de petrol iranian. Un canal de televiziune Lana TV, precum şi hotelul Four Seasons Damascus, controlate de Samer Foz în mod direct, sunt de asemenea plasate pe această listă. Aceste sancţiuni ale Trezoreriei americane expun aceşti indivizi şi societăţi la interdicţii din partea sistemului financiar internaţional şi le îngheaţă averile potenţiale de pe teritoriul american, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel