Wagner nu mai este singura armată privată rusească de pe frontul din Ucraina. Cine sunt cei din Konvoi şi ce legături au cu Prigojin
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie de la Алесь Усцінаў, Pexels
Fotografie de la Алесь Усцінаў, Pexels
Konvoi este o nouă organizaţie paramilitară care activează pe frontul din Ucraina. 

Încă nu se ştie ce rol joacă această organizaţie paramilitară rusă în timp ce Wagner, cu aproximativ 50.000 de combatanţi activi, monopolizează toate resursele disponibile şi atenţia presei.

O nouă miliţie cu sediul în Crimeea, peninsula ocupată de Rusia din 2014, primeşte o publicitate din ce în ce mai mare pe reţelele de socializare pe măsură ce recrutează luptători. Aceasta este "Konvoi", o nouă grupare paramilitară rusă care a apărut când Kremlinul încearcă să încurajeze apariţia altor formaţiuni de acest gen care să concureze şi să înlocuiască Grupul Wagner, care a devenit prea puternic pentru a fi controlat.

Serviciile de informaţii militare britanice au avertizat despre ceea ce pare a fi o strategie a Moscovei de a neutraliza puterea tot mai deranjantă a Grupului Wagner pe câmpul de luptă, scrie Rador.

"Rusia caută probabil să sponsorizeze şi să dezvolte companii militare private (PMC) alternative pentru a-l înlocui în cele din urmă pe Wagner în rolul său important de luptă în Ucraina", au semnalat serviciile de informaţii britanice.

Creşterea Konvoi, pe fondul conflictelor dintre Prigojin şi Kremlin

În timp ce noul raport al serviciilor secrete britanice nu menţiona nicio miliţie nouă, jurnaliştii ruşi de investigaţie în exil au identificat un nou grup de mercenari. "PMC 'Konvoi' este o unitate militară privată relativ nouă. Canalul său Telegram, cu acelaşi nume, a fost creat în noiembrie anul trecut", a declarat iStories, un site de ştiri de investigaţii cu sediul în Letonia.

Creşterea "Konvoi" vine pe fondul unor rapoarte tot mai numeroase potrivit cărora şeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, este în conflict cu vechea gardă a Kremlinului, după discursurile sale frecvente împotriva gestionării de către instituţie a conflictului din Ucraina.

Este încă dificil de evaluat ce rol ar putea juca Konvoi în Ucraina, în timp ce Wagner, cu aproximativ 50.000 de luptători activi, a acaparat toate resursele disponibile şi atenţia presei.

În plus, comandantul militar al Konvoiului este un apropiat al lui Prigojin, potrivit unui raport al site-ului de investigaţii Bellingcat. Konstantin Pikalov, cunoscut şi sub numele de "Mazai", este nimeni altul decât fosta mână dreaptă a lui Prigojin şi a fost o figură cheie în activităţile Grupului Wagner din Republica Centrafricană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel