Vremea se menține frumoasă pentru următoarele zile
Luni, în ţară, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în nord şi nord-vest, unde cu totul izolat va ploua slab. Vântul va sufla în general slab.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre -4 grade. În zonele joase, îndeosebi în regiunile extracarpatice, dimineaţa şi noaptea local va fi ceaţă, care izolat poate fi persistentă.
În Capitală, cerul va fi variabil şi îndeosebi dimineaţa şi noaptea se va produce ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 2-4 grade.
Pentru marți, vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe, ziua în nord, iar seara şi noaptea în est şi sud-est şi cu totul izolat în centru şi în zona deluroasă din sud.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade, iar cele minime între 0 şi 8 grade. În zonele joase, mai ales dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News