VREMEA pe două săptămâni. De la temperaturi de 10 grade, la NINSORI
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. La începutul intervalului, temperaturile maxime vor depăși zece grade și cele minime vor fi pozitive. Spre sfârșitul perioadei prognozate, temperaturile scad sub pragul de îngheț și sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în aproape toată țara.
Banat
Până în 15 ianuarie temperaturile maxime vor crește ușor și vor depăși 10 grade Celsius, mai ales în zona deluroasă. O scădere a valorilor termice se va resimți în jurul datei de 16 ianuarie, pentru ca până la sfârșitul primei săptamâni acestea sa crească din nou, cu aproximativ 4 grade. Tendința vremii pentru cea de a doua săptămână este de răcire ușoara și treptată, până la valori medii în jur de 5 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi pozitive în cea mai mare parte a intervalului. Excepție vor face primele și ultimele zile, când vor coborî sub pragul de îngheț. Șanse mai mari de precipitații vor fi în 15...16 ianuarie și din nou începând din data 19 ianuarie. Vor fi ploi, iar spre sfârșitul intervalului posibil, trecător, și lapoviță și ninsori.
Crișana
În prima săptămână valorile maxime de temperatură vor fi în creștere, de la medii de 5...6 grade, pâna la 10...11 grade în week-end, când va fi mult mai cald decât în mod obișnuit pentru această dată. În cea de a două săptamână temperaturile încep să scada treptat, mai ales după data de 22 ianuarie, până la medii în jur de 4 grade în ultimele zile, valori încă ușor mai ridicate decât normalul perioadei. Minimele nocturne vor fi negative în primele zile ale intervalului și din nou după data de 22 ianuarie. Va ploua slab în data de 15 și de 16 ianuarie, dar și după 19 ianuarie. În ultimele zile din interval vor fi posibile ninsori și lapoviță.
Transilvania
Pâna miercuri 15 ianuarie, temperaturile maxime cresc cu 3-4 grade, apoi scad puțin, pentru că la sfârșitul acestei săptămâni și la începutul săptămânii viitoare să se atingă din nou medii de 6-7 grade. În intervalul 22 ianuarie – 26 ianuarie regimul termic va fi în scădere, cu aproximativ 4 grade, dar maximele rămân totuși ușor mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei date. Mediile valorilor minime de temperatură vor fi negative în majoritatea zilelor, iar cel mai frig va fi la începutul și la sfârșitul intervalului, când în depresiuni izolat va fi ger. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în zilele de 15 și 16 ianuarie, apoi după data de 19 ianuarie. Precipitațiile vor fi slabe, ploi în prima săptămână, apoi mixte.
Maramureș
În intervalul 13 ianuarie-21 ianuarie, temperatura aerului va avea oscilații spre valori tot mai ridicate și se va ajunge la medii ale maximelor de 7-8 grade. De marți, 21 ianurie, tendința vremii este de răcire și revenire la temperaturi în medie de 2-3 grade. Cele mai reci nopți vor fi în intervalul 13-15 ianuarie și 23- 26 ianuarie, când minimele vor coborî frecvent sub 0 grade. Cele mai mari șanse de precipitații vor fi la mijlocul primei săptamâni (ploi) și după data de 18 ianuarie (mixte).
Moldova
În prima saptamâna mediile valorilor maxime vor oscila între 6 grade în ziua de 15 ianuarie și 2-3 grade în zilele de 17 și 18 ianuarie. În săptămâna următoare, după o creștere ușoară în primele două zile, temperaturile vor coborî treptat spre valori apropiate de normalul perioadei. Evoluția temperaturilor nocturne va fi asemănătoare, iar cele mai friguroase nopți vor fi la începutul și la sfârșitul intervalului. După data de 16 ianuarie vor fi posibile precipitații slabe, la început sub formă de ploaie, apoi trecător și lapoviță și ninsoare.
Dobrogea
În tot intervalul de prognoză vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această data. La jumătatea primei săptămâni și din nou în jurul datei de 21 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi de 9-10 grade. În 17-19 ianuarie, dar și la finalul intervalului, va fi mai rece, dar nici atunci mediile diurne nu vor coborî sub 4 grade. Mediile regionale ale valorilor minime vor fi negative doar în primele și în ultimele dimineți. Din data de 16 ianuarie, trecător vor fi posibile precipitații mai ales sub formă de ploaie slabă.
Muntenia
Pâna în jurul datei de 21 ianuarie, valorile temperaturilor maxime se vor menține ridicate, astfel că în zilele cele mai calde media pe întreaga regiune va fi de aproximativ 9 grade. După aceasta dată temperaturile vor începe să scada usor si treptat pâna la medii de 4...5 grade, înca destul de ridicate pentru a doua decada a lunii ianuarie. În privința temperaturilor nocturne, cele mai mici valori se vor înregistra la începutul primei saptamâni și la finalul celei de a doua, când pot coborî spre – 5 grade. Din data de 16 ianuarie, local, vor fi condiții de precipitații, în general slabe cantitativ. Vor predomina ploile.
Oltenia
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal, în tot intervalul de prognoză. În zilele cele mai calde media maximelor pe întreaga regiune va fi de 8-9 grade, iar în zilele mai reci (în special spre sfârșitul celei de a doua săptămâni), nu vor coborî sub 4 grade. Cele mai scăzute minime, cu valori preponderent negative, vor fi în intervalele 13-16 ianuarie și din nou în 24-26 ianuarie. Temporar vor fi condiții de ploi slabe, începând cu data de 15 ianuarie.
La munte
Până la mijlocul celei de a doua săptămâni, mediile temperaturilor maxime vor fi pozitive și se vor situa între 2 și 4 grade, apoi vor începe să scadă sub 0 grade. Media minimelor nocturne se va menține negativă în ambele săptămâni, iar cele mai reci nopți vor fi la începutul și la finalul intervalului de prognoză. Trecător vor fi precipitații mixte, iar spre final mai ales sub formă de ninsoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News