Data publicării:

Vremea îşi revine, iar temperaturile sunt în creştere

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Vremea va fi caldă şi în general frumoasă, joi. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia şi la munte şi doar izolat în restul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 31 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade.

Joi, la Bucure;ti,  vremea va fi caldă, cu o maximă termică în jurul valorii de 29 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade.

Vineri, vremea va fi caldă în toată ţara, local călduroasă în zonele de câmpie, cu temperaturi maxime cuprinse între 25 şi 32 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, când izolat vor fi averse şi descărcări electrice, mai ales la munte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 10 şi 20 de grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel