Data publicării:

Vrancea: "Bachus 2019" trimite câştigătorii, gratuit, la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Câştigătorii Marelui Premiu la Concursul Naţional de Vinuri "Bachus 2019" vor participa, gratuit, la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles, care se va desfăşura anul viitor în Republica Cehă, a informat Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea.

"Cele mai apreciate vinuri albe, roşii şi băuturi spirtoase vor fi premiate cu Marea Medalie de Aur, respectiv înscrierea unui număr de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles, organizat în perioada 1 - 3 mai 2020, la Brno, în Republica Cehă", se precizează într-un comunicat al CJ Vrancea.

Producătorii pot să-şi înscrie probele de vin în concurs până la data 1 octombrie. Participarea la concurs este gratuită şi este iniţiată de producător sau distribuitor, prin trimiterea probelor, însoţite de buletinul de analiză sau borderou. Probele de vin trebuie să provină dintr-un lot omogen şi să respecte condiţiile de ambalare şi marcare în conformitate cu reglementările în vigoare.

Potrivit organizatorilor, obiectivele concursului sunt promovarea vinurilor de calitate şi educarea publicului privind caracteristicile şi tipicitatea vinurilor româneşti şi din import comercializate în România.

Concursul Naţional de Vinuri "Bachus", ajuns în acest an la a X-a ediţie, se desfăşoară în perioada 3-5 octombrie 2019, în cadrul Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului "Bachus" organizat de CJ Vrancea, şi este unul dintre cele mai importante competiţii de profil din România, datorită numărului mare de probe de vin trimise de producătorii din ţară şi străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel