Vouchere de vacanță 2021. ANAT: Același Guvern renunță la program. Ne întrebăm dacă mai poate fi credibil
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) protestează față de decizia Guvernului de a elimina voucherele de vacanță pe 2021.
Potrivit unui comunicat ANAT, asociația este „extrem de intrigată” de actuala decizie a Guvernului privind eliminarea acordării voucherelor de turism pentru 2021. Reprezentanții asociației susțin că țări cu tradiție turistică, precum Elveția și Franța, acordă vouchere de vacanță de zeci de ani, iar altele, cum ar fi Cehia, au anunțat că doresc să implementeze un astfel de program pentru revigorarea turismului intern și refacerea forței de muncă.
„La 31 decembrie 2020, Guvernul prelungea cu un an programul tichetelor de vacanță, prin OUG 226/31.12, arătând în preambul cât de util este acest program. Acum, după o lună, același guvern renunță la programul respectiv. Ne întrebăm dacă mai poate fi credibil un asemenea guvern”, a declarat Dumitru Luca, președintele ANAT.
Conform comunicatului, în urma deciziei din decembrie, mulți dintre investitorii din industria turismului și-au făcut planuri și proiecții în acest sens, iar anularea programului arată că, în România, „ca de obicei, legislația se schimbă peste noapte și nu există coerență”.
„Voucherele de vacanță asigură în mare parte supraviețuirea și dezvoltarea turismului intern, precum și pregătirea turismului pentru incoming. Dacă o parte din turismul românesc intră în faliment, cum și cu ce mai putem primi, pe viitor, turiștii străini? Niciun Guvern nu a luat în calcul la modul cel mai serios că România poate câștiga bani din export, iar turismul de incoming poate deveni una dintre principalele forme de export de servicii ale țării noastre”, se arată în comunicatul ANAT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News