Această carte abordează subiectul diferenţelor enorme de venit şi de standard de viaţă care separă ţările bogate ale lumii, ca Statele Unite, Marea Britanie şi Germania, de cele sărace, precum ţările din Africa Subsahariană, America Centrală şi Asia de Sud, se arată în prefaţa volumului.
'Este o carte foarte serioasă, scrisă jucăuş şi glumeţ, pe o temă foarte gravă, de doi autori americani. Este o carte care radiografiază lumea contemporană prin prisma unui trecut istoric, ideologic şi religios, de a desluşi de unde atâta bogăţie într-o parte a acestei lumi şi de unde atâta sărăcie în altă parte. În carte avem capitole despre industria extractivă, de ce a existat colonialism, de ce există democraţie, de ce există Uniunea Europeană şi Alianţa Nord Atlantică, toate sunt puse într-un acord şi întrucâtva cursiv cu istoria trecută cu foarte multe detalii şi poveşti care dau farmec unei cărţi extrem de serioase, scrisă jucăuş pentru înţelesul unui public nespecializat cu temele economice', a apreciat scriitorul Bedros Horasangian, prezent la lansare.
Eseistul Theodor Paleologu a fost de părere că volumul este unul folositor pentru toţi românii.
'Este o carte care este, după părerea mea, pentru noi, românii. Din această carte putem înţelege de ce atâtea lucruri merg prost la noi', a afirmat Paleologu. Potrivit acestuia, volumul 'oferă o panoramă a lumii contemporane şi o privire asupra istoriei' şi din punctul de vedere 'al dezvoltării şi al condiţiilor dezvoltării'. 'Deşi este o carte groasă, are 500 de pagini, este o carte pe care ar trebui să o citim nu doar un cerc de specialişti sau pasionaţi de astfel de subiecte, este o carte care poate să fie citită de cât mai mulţi dintre compatrioţi, pentru că, într-adevăr, ne priveşte şi avem de învăţat dintr-o asemenea carte', a mai spus Theodor Paleologu.
'De ce eşuează naţiunile' este unul care se citeşte foarte uşor, în care sunt prezentate toate problemele lumii, 'reinterpretate', într-o formă în care, deşi subiectul este foarte grav, poate fi lecturat cu plăcere. 'În această carte este prezentată soarta lumii de azi, pe care cei doi o diagnostichează relaxaţi, dar foarte precişi. Este un discurs al unor experţi care la sfârşit nu uită să adauge lungi pagini de bibliografie. Sunt lucruri serioase, profund gândite şi care, finalmente, cristalizează în asemenea idei, care au nevoie să fie simple ca să facă un public mai larg să vadă ce se întâmplă în lumea contemporană', a afirmat Ioan Bogdan Lefter.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol