Volkswagen amână decizia finală privind fabrica din Turcia
Volkswagen a amânat decizia finală privind construirea unei fabrici în Turcia, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al producătorului auto german, pe fondul criticilor internaţionale la adresa operaţiunilor militare derulate de Ankara în Siria şi al temerilor legate de efectele potenţiale asupra imaginii VW, transmite Reuters.
"Monitorizăm cu atenţie actuala situaţie şi urmărim cu îngrijorare actualele evoluţii", a precizat oficialul VW, citează Agerpres.
Stephan Weil, premierul landului Saxonia Inferioară şi membru al Consiliului de supervizare al VW, a declarat că nu-şi poate imagina ca producătorul auto să facă o investiţie, ţinând cont de actualele circumstanţe.
"Am impresia că punctul meu de vedere este împărtăşit şi de alţi membri ai Consiliului de supervizare al VW", a afirmat Weil, adăugând că problema va fi discutată la mijlocul lunii viitoare, când e programată o reuniune a Board-ului de supervizare.
"Sper foarte mult că vom reveni la o situaţie în care preşedintele turc va realiza că a luat-o pe un drum foarte periculos, iar direcţia trebuie schimbată rapid", a apreciat oficialul german.
Landul Saxonia Inferioară are un cuvânt greu de spus la Volkswagen, deţinând 20% din acţiunile producătorului auto german.
Volkswagen a analizat mai multe posibile locaţii pentru noua sa uzină din Europa de Est, inclusiv România, Serbia şi Bulgaria, dar până la urmă grupul german a optat pentru Turcia.
Luna aceasta, în Jurnalul Oficial al Registrului Comerţului de la Ankara, a fost publicat un anunţ conform căruia Volkswagen şi-a înfiinţat o subsidiară în provincia Manisa. Subsidiara - Volkswagen Turkey Automotive Industry and Trade Inc - se va concentra pe designul, producerea şi asamblarea de automobile şi camioane.
Anterior, o serie de surse din apropierea acestui dosar au declarat că noua uzină Volkswagen din Turcia ar urma să coste aproximativ 1,3 miliarde euro şi va putea produce peste 300.000 de unităţi pe an, printre care modelele VW Passat şi Skoda Superb, care vor fi exportate spre Europa de Est. De asemenea, sursele au precizat că noua uzină va avea aproape 4.000 de angajaţi la Manisa, în apropiere de Izmir, partea de vest a Anatoliei, iar lucrările de construcţie ar putea demara în 2020 pentru ca primele autovehicule să iasă pe poartă în 2022.
Duminică, cancelarul german Angela Merkel a cerut "oprirea imediată a operaţiunii militare" în Siria, în timpul convorbirii telefonice cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a informat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin. În ciuda intereselor legitime de securitate ale Turciei, operaţiunea ameninţă cu strămutarea unei mari părţi a populaţiei locale, să destabilizeze regiunea şi să reînvie organizaţia extremistă Stat Islamic, a adăugat oficialul.
Şi SUA au impus luni sancţiuni ţintite împotriva a trei miniştri turci printr-un decret prezidenţial semnat de Donald Trump care vizează să convingă Ankara să înceteze imediat ofensiva în Siria, a anunţat administraţia americană.
La rândul său, Congresul SUA ameninţă că va adopta rapid sancţiuni economice mult mai extinse împotriva Turciei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News