Data publicării:

Volei: Arcada Galați, calificare în premieră în grupele Ligii Campionilor

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

CSM Arcada va juca în grupele Ligii Campionilor. Primul meci va fi în deplasare, în Italia, în 22 noiembrie.

Echipa CSM Arcada Galați, campioana României, a reușit să se califice în grupele Ligii Campionilor, după două victorii senzaționale, 3-0 cu Prometey Dnipro (Ucraina) și 3-0 cu Neftohimik Burgas (Bulgaria), în fața propriului public.

În ciuda înfrângerii, cu 1-3, în fața campioanei Greciei, Olympiacos Pireu, gălățenii antrenați de Serrgiu Stanciu au obținut cel mai bun loc secund în grupele de calificare și va juca alături de cele mai bune echipe europene.

”Arcada a așteptat cinci ani să ajungă aici. A încercat de fiecare dată, dar nu a reușit, fiind mereu eliminată în calificări. Acum a avut nevoie să treacă de două turnee de calificare”, se arată pe site-lui FR Volei.

Astfel, potrivit sursei menționate, CSM Arcada Galați își știe adversarele pe care le va întâlni în lunile următoare: Cucine Lube Civitanova (Italia), Greenyard Maaseik (Belgia) și VK Lvi Praga (Cehia). 

Programul CSM Arcada în Liga Campionilor

Potrivit aceleiași surse, programul campioanei României este următorul: 22 noiembrie, Cucine Lube Civitanova - Arcada Galați, 30 noiembrie  Arcada Galați -Greenyard Maaseik,  12 decembrie, Arcada Galați -VK Lvi Praga, 21 decembrie     Greenyard Maaseik - Arcada Galați, 11 ianuarie 2024, Arcada Galați - Cucine Lube Civitanova, 17 ianuarie 2024, VK Lvi Praga - Arcada Galați.

 

”Felicitări, Arcada Galați! Felicitări celor care au crezut în acest vis„, a transmis FR Volei pe pagina de Facebook.

Citește și: România a reușit să devină campioană mondială la minifotbal cu banii din sponsorizări. Onicaş: Este momentul în care trebuie să ne gândim și la partea financiară

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel