"Retehnologizarea și modernizarea Intact Media Group îmi dau astăzi ocazia să constat că toate vicisitudinile acestor ani nu v-au învins. Să faci performață, peste 20 de ani, într-o competiție acerbă și, de multe ori, nedreaptă, este cu adevărat remarcabil.
Am fondat acest trust, l-am condus mult timp, însă mi s-a părut sănătos ca, la momentul potrivit, să las o nouă generație de lideri să se călească cu greul cotidian. Sunt mândru de fiicele mele. Și de voi.
Sunt convins că acest fenomen – și aici mă refer la toți cei care azi faceți parte din familia "Intact Media Group"- a apărut ca urmare a iubirii voastre pentru meseria pe care ați ales-o, pentru bucuria de a crea, de a îndulci viața românilor. Ați găsit aici valorile care vă reprezintă și ați format o familie. Acest spirit puternic de familie este ceea ce nu poate fi învins. La acest spirit se adaugă valori fundamentale ca: demnitatea, curajul și onoarea.
În România, a primi atâtea lovituri înseamnă că ești important. În România, a te ridica după fiecare lovitură, înseamnă că ești puternic și ai un țel pentru care merită să te lupți.
[citeste si]
Vă mulțumesc tuturor celor care ați contribuit zilnic la aceste realizări ce au rezistat timp de peste două decenii, precum și celor care vor duce mai departe, cu pasiune, nobila lor profesie.
Vă doresc tuturor liniște și realizări profesionale, pe măsura eforturilor depuse zi de zi.
D.V.
PS: realizările voastre sunt astăzi împlinirea mea – acolo unde se termină vocația de om de afaceri și începe bucuria de a fi OM", a scris Dan Voiculescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva