'Pot să vă spun o opinie personală, aceasta nu este îngrădită în niciun fel. În acest moment, în opinia mea, cel mai potrivit candidat este Cătălin Predoiu. Este preşedintele organizaţiei de Bucureşti, este un om politic cu o experienţă ce nu poate fi pusă la îndoială. Mai mult decât atât, pot să vă spun că este pe deplin susţinut de toţi colegii, preşedinţii organizaţiilor de sectoare, candidaţii de primar de sector, care sunt desemnaţi în acest moment, beneficiază fără niciun dubiu de susţinerea copreşedinţilor partidului şi cred eu, este opinia mea, că e cel mai potrivit candidat în acest moment', a spus Voicu, marţi, la RFI, conform Agerpres.
Întrebat dacă în cazul în care ar candida şi ar pierde alegerile Predoiu nu ar fi într-o situaţie delicată în perspectiva alegerilor parlamentare viitoare, Mihai Voicu a răspuns: 'Nu cred că are sens să discutăm despre candidatură, despre câştig sau despre pierdere. Suntem un partid important din România şi trebuie să gândim din perspectiva lucrului care se întâmplă în acest moment, candidatura la Bucureşti, unde PNL are un scor politic extrem de bun. Aşadar, nu este deloc o discuţie serioasă aceea a pierderii alegerilor'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă