Data publicării:

Vladimir Putin, "obligat" să-și amâne vizitele în străinătate

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
putin
putin

Deși are o imagine de om puternic și sportiv, preşedintele rus Vladimir Putin a fost nevoit să-și amâne vizitele în străinătate prevăzute în lunile octombrie și noiembrie, din cauza unei probleme de sănătate, a relatat joi cotidianul rus Vedomosti, potrivit AFP.

În schimb, Kremlinul nu confirmă că președintele Putin a anulat o serie de activități din cauza unor probleme de sănătate.

Astfel, Putin şi-a anulat în octombrie o călătorie în Siberia unde trebuia să inaugureze un important zăcământ de gaz, Bovanenkovskoie, în peninsula Iamal, potrivit unui responsabil al societăţii citat de publicaţia amintită.

De la începutul lunii octombrie, Putin a făcut, de asemenea, o "pauză în privinţa vizitelor sale în străinătate", subliniază cotidianul rus.

Marți noaptea, președintele Comitetului Executiv al CSI (fostul URSS, mai puţin ţările baltice şi Georgia), Serghei Lebedev, a declarat că summit-ul regional al CSI programat iniţial pentru 1-2 noiembrie în Turkmenistan, la Ashgabat, a fost amânat pentru 5 decembrie, motivul oficial fiind reprezentat de agenda încărcată a preşedinţilor ţărilor participante, printre care Vladimir Putin.

De asemenea, vizitele preşedintelui rus în Bulgaria, India şi Turcia, prevăzute pentru luna noiembrie, au fost amânate pentru decembrie, potrivit presei locale, aminteşte Vedomosti.

Potrivit celor declarate de către două surse apropiate de Kremlin, problema președintelui rus este legată de o "veche leziune" la coloana vertebrală, "care s-a agravat după un zbor al lui Putin cu deltaplanul" în Siberia, la începutul lunii septembrie, citează cotidianul.

"Preşedintele urmează în prezent un tratament profilactic, iar medicii i-au recomandat să renunţe la toate zborurile care nu sunt bune pentru coloana sa vertebrală", ar fi declarat unul dintr interlocutorii Vedomosti.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a confirmat că preşedintele are o uşoară leziune de natură sportivă, după ce puternicul om al Rusiei a venit şchiopătând la un summit al ţărilor din Asia-Pacific la Vladivostok (Extremul Orient rus), în septembrie.

Totuşi, Peskov a negat că această leziune ar putea afecta activitatea preşedintelui. "Astfel de afirmaţii nu au niciun fundament (...). Fiecare sportiv are multe leziuni, dar acest fapt nu este un motiv pentru a-şi limita activităţile", a declarat joi Peskov pentru agenţia Interfax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel